Cea mai mare fazanerie din ţară, cu amintiri din “epoca de aur”, luptă să obţină gloria de altădată când exporturile mergeau ca unse
This browser does not support the video element.
Fazaneria Gherghiţa se află în judeţul Prahova. A fost înfiinţată în 1971. Se află pe teritoriul satului Curcubeu, comuna Balta Doamnei, la o distanţă de 45 km de Bucureşti şi 25 km de Ploieşti.
Şeful unităţii, Dan Horia Constantin, spune că această crescătorie de fazani este o subunitate a Direcţiei Silvice Prahova, iar obiectul de activitate îl constituie creşterea şi valorificarea fazanului de vânătoare şi a celui de consum.
Constantin îşi aminteşte cum, înainte de Revoluţie, din cei 60.000 de fazani, aproape toţi erau pentru străinătate. Exporturile mergeau ca unse, iar clienţi fideli erau italienii, care luau păsările pentru popularea fondurilor de vânătoare.
“În anii până în Revoluţie, 80, poate 90 la sută din producţie mergea către export, clienţi tradiţionali erau italieni. Cu timpul, a scăzut şi interesul acestora pentru fazanul de vânătoare. Cert este că am avut ani şi mai grei. Constat în ultimul timp o revigorare a pieţii de fazani, în speţă fondurile de vântătoare din ţara noastră sunt interesate şi mă refer la fonduri de vântoare particulare”, a declarat şeful Fazaneriei Gheorghiţa.
Continuarea pe pagina 2