Cea mai neagră zi de până acum în Anglia. Numărul morţilor a crescut seminificativ

  • Marea Britanie a ajuns la 759 de persoane decedate din cauza COVID-19
  • Oficial, numărul îmbolnăviţilor este de aproximativ 15 mii
  • Neoficial, există temeri că numărul este mult mai mare, pentru ca premierul Johnson a luat măsurii târzii
Urmărește
16153 afișări
Imaginea articolului Cea mai neagră zi de până acum în Anglia. Numărul morţilor a crescut seminificativ

NEWS ALERT Cea mai neagră zi de până acum în Anglia. Numărul morţilor a crescut de câteva ori în 24 de ore

Marea Britanie a anunţat un nou bilanţ al pandemiei de coronavirus. 759 este numărul total al morţilor din cauza COVID-19. Ieri, Marea Britanie avea cu 181 mai puţin.
 
Boris Johnson, premierul Marii Britanii, şi Matt Hancock, ministrul sănătăţii, au fost diagnosticaţi pozitiv şi se află în izolare.
 
Potrivit Daily Mail, în Marea Britanie sunt 15.000 de persoane pozitive, dintre care peste 3.000 la Londra.
 
Epidemiologii se tem că în realitate numărul ar putea fi mai mare, pentru că guvernul condus de Boris Johnson a luat foarte târziu măsura instituirii carantinei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici