Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: Minus 2,1 grade Celsius la Joseni

Publicat: 03 10. 2011, 10:46
Actualizat: 08 11. 2012, 05:10

Meteorologul de serviciu de la Staţia Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cel mai frig a fost, luni, la Joseni, unde s-a consemnat, la răsăritul soarelui, valoarea de minus 2,1 grade Celsius.

Şi în alte localităţi ale judeţului Harghita temperaturile au scăzut sub limita îngheţului: minus 1,8 grade Celsius la Miercurea Ciuc şi minus 1,6 grade Celsius la Topliţa.

Doar la Staţia Meteo Bucin termometrele au indicat temperaturi pozitive, valoarea măsurată fiind de două grade Celsius.

Minima absolută a lunii octombrie, de minus 13,5 grade Celsius, s-a înregistrat în anul 1988 la Miercurea Ciuc.