Cei 20 implicaţi în scandalul pemiselor de la Argeş rămân în arest

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis prelungirea mandatelor de arestare peventivă a celor 20 de de persoane implicate în scandalul permiselor auto de la Argeş, respingând totodată cererea de eliberare pe cauţiune a patronului unei şcoli de şoferi.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Cei 20 implicaţi în scandalul pemiselor de la Argeş rămân în arest

Şeful Serviciului Permise Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu (Imagine: Mediafax Foto)

Curtea a luat în discuţie solicitarea patronului unei şcoli de şoferi din Argeş, Ion Ciripan, privind eliberarea pe cauţiune, magistraţii stabilind-o la 20.000 de lei, dar şi propunerea DNA de prelungire a arestării preventive a celor 20 persoane, printre care ofiţeri şi funcţionari, acuzate că ar fi eliberat ilegal permise de conducere, contra cost.

În urma deliberărilor, instanţa a decis menţinerea măsurii preventive luată în cazul celor 20, astfel că aceştia rămân în arest pentru cercetări.

În iunie, 20 de persoane, majoritatea funcţionari în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, printre care şi şeful Serviciului Permise Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, precum şi adjunctul acestuia, Vasile Voinea, au fost arestate la propunerea procurorilor DNA.

Iniţial, în acest dosar au fost arestate, în 14 iunie, 17 persoane.

Procurorii cer prelungirea mandatului de arestare şi pentru Constantin Tinca, administrator la SC Comef Auto Prompt SRL, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, Constantin Marcu, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, Florian Mircea Silveanu, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, Florian Aurelian Ene, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, Marius Epure, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, Nicolae Anghel, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat şi Marin Dinculescu, acuzat de aderare la un grup infracţional organizat.

Ulterior, în acest caz au fost arestaţi Traian Proca şi Virgil Ioniţă, subofiţeri în cadrul Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Argeş, precum şi Ion Ciripan, director al şcolii de şoferi Cipmar din Piteşti.

Cei trei sunt acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat, fals intelectual şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Aceştia ar fi întocmit acte falsificate folosite de ceilalţi membrii ai grupului pentru înlesnirea obţinerii frauduloase a permiselor de conducere.

Potrivit DNA, în perioada martie - iunie 2008, pe raza judeţului Argeş şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru ca în schimbul banilor să le faciliteze obţinerea permiselor de conducere de la Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor Argeş. Membrii grupului sunt acuzaţi că au pretins şi primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 de euro şi 4.500 de euro.

Reţeaua de permise auto din Argeş era împărţită în patru grupuri "profesionale", de la racolatorii de candidaţi pentru obţinerea permisului de conducere, la patroni de şcoli de şoferi, funcţionari şi poliţişti, potrivit anchetatorilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici