Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 868.799 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 6.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Repartizarea cazurilor de COVID-19 pe judeţe poate fi consultată pe Mediafax.ro.
Un an de pandemie. „Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă”, spunea Klaus Iohannis în urmă cu un an, în discursul care anunţa instituirea stării de urgenţă. Între timp, ne îndreptăm spre un milion de români infectaţi şi peste 21.500 de decese, dar am câştigat speranţă.
21.698 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 15.03.2021 (10:00) – 16.03.2021 (10:00) au fost raportate 133 de decese (75 bărbaţi şi 58 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti.
Dintre acestea, au fost înregistrate:
132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.096. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.361.756 de teste RT-PCR şi 451.560 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.186 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.304 la cerere) şi 12.185 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 383 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 16 martie a.c.
Până ieri, pe teritoriul României, au fost confirmate 862.681 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
787.392 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.