- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.07.2018, 12:19)
- Bianca Ciocotisan
Cei care au panouri fotovoltaice vor putea vinde energie şi către vecini. Ce prevede noua lege
Cetăţenii care deţin aparate ce produc energie vor putea vinde reţelei electricitatea suplimentară generată, aceasta urmând să fie compensată în factură; legea a fost promulgată marţi de preşedintele României Klaus Iohannis.
Urmărește
8723 afișări
Cei care au panouri fotovoltaice vor putea vinde energie şi către vecini. Ce prevede noua lege
„Legea ce face posibilă injectare energiei din surse regenerabile a fost promulgată marţi de preşedintele României, urmând să apară în Monitorul Oficial. Noua lege este un pas înainte important şi din punct de vedere al procesului de autorizare, deoarece până acum, românii care aveau sisteme de panouri fotovoltaice nu puteau injecta energia electrică în reţea, fiind nevoiţi deseori să treacă printr-un proces de autorizare lung de peste 450 zile, anevoios cu peste 12 autorizaţii şi scump”, arată comunicatul remis miercuri de asociaţia energiaTa.
„În 2018 românii vor primi 22,7 bani pentru fiecare kWh injectat în reţea, fiind de asemenea scutiţi de la orice obligaţii fiscale, iar consumatorii nu vor primi banii direct, ci se va face o regularizare pe factură, o diferenţă între banii plătiţi pentru energia consumată şi cea vândută în reţea”, se precizează în comunicat.
Printre cele mai importante noutăţi pe care le aduce noua lege se numără obligatitivitatea distribuitorilor de a face posibilă racordarea în 30 zile şi obligativitatea furnizorilor de energie electrică să achiziţioneze energia electrică; prosumatorii sunt scutiţi de la plata tuturor obligaţiilor fiscale în factura de energie electrică, ceea ce înseamnă că nu mai este nesară o firmă sau un PFA.
Orice persoană fizică sau juridică care doreşte un echipamente de energie din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum poate vinde energia electrică, poate să devină prtosumator, atâta timp cât activitatea specifică nu este producerea energiei electrice.
Potrivit noii legi, nu doar locuinţele sunt acceptate, ci şi un bloc, o zonă rezidenţială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în acelaşi sistem de distribuţie închis, cu condiţia ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie din surse regenerabile, aceste activităţi să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară
„În perioada următoare, Autoritatea Fondului pentru Mediu ar urma să aloce 100 milioane de euro pentru subvenţionarea cumpărării instalaţiilor de energie solară, incluzând panourile, sistemul electric şi invertorul. Astfel, aproximativ 28.000 de români ar putea primi câte 3500 euro pentru echipamente cu putere instalate de maxim 3kW. Mai multe detalii vor apărea în ghidul ce va fi publicat pe site-ul afm.ro”, spune sursa citată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 12:24
Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Un buget optimist