Cei trei răniţi în explozia de la o fabrică din Neamţ vor fi transportaţi la un spital din Iaşi

Cei trei angajaţi ai fabricii de cherestea din comuna nemţeană Borleşi care au fot grav răniţi în urma unei explozii vor fi transferaţi cu ambulanţele la un spital din Iaşi, după ce au primit primele îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ, Letiţia Dămoc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei trei răniţi vor fi transportaţi, cu ambulanţele, la un spital din Iaşi.

Ea a spus că unul dintre ei este în comă, iar ceilalţi doi sunt în stare stabilă.

Cei trei au suferit arsuri şi politraumatisme după ce au fost proiectaţi într-un zid, în timpul exploziei.

În prezent, în fabrică se derulează o anchetă a Poliţiei, a Parchetului şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ.

Şeful ITM Neamţ, Ioan Popescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma primelor verificări s-a stabilit că explozia s-a produs la unul dintre cele trei cazane sub presiune ale instalaţiei de uscare a lemnului, în timpul unei intervenţii pentru schimbarea unei conducte.

Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite, suferind arsuri şi diverse fracturi, în urma unei explozii produse la fabrica "New Star" din localitatea Nechit, comuna Borleşti, care are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului şi fabricarea cherestelei.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat declara, la scurt timp de la producerea exploziei, că unul dintre răniţi, care are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului, va fi preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Iaşi sau Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici