Cei trei români găsiţi morţi într-un apartament din Cehia erau din judeţul Suceava
Cei trei români găsiţi morţi într-un apartament din oraşul ceh Podebrady erau din satul Călineşti, comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava, familiile lor fiind informate, joi după-amiază, de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) privind decesele acestora.
Cei trei români găsiţi morţi într-un apartament din Cehia erau din judeţul Suceava
Mariana Alexăndreanu, ofiţer de presă în cadrul Direcţiei Generale Paşapoarte din MAI, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că autorităţile române nu au informaţii, deocamdată, privind cauza decesului celor trei.
Sursa citată a precizat că tinerii au fost identificaţi drept D.V. (24 de ani), I.F. (27 de ani) şi L.H. (30 de ani), toţi din satul Călineşti, comuna Şerbăuţi, judeţul Suceava.
Reprezentanţii MAI au anunţat, joi după-amiază, familiile tinerilor privind decesele acestora.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Datele de identificare ale victimelor au fost transmise, joi, prin intermediul Direcţiei Relaţii Consulare la Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul MAI, autoritatea competentă pentru identificarea familiei din România şi informarea acesteia, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Poliţia din regiunea Boemia Centrală anchetează circumstanţele morţii a trei tineri români, ale căror trupuri neînsufleţite au fost găsite, miercuri seară, într-un apartament de pe strada Palach din oraşul Podebrady, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Jakub Vyncalek, citat de MEDIAFAX Cehia.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO