VIDEO | Scene şocante: bătaie în plină stradă între două grupuri rivale din Craiova. Zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit

Publicat: 13 06. 2020, 16:51
Actualizat: 13 06. 2020, 18:47
Reglare de conturi între două grupuri rivale, pe o stradă din Craiova. 14 persoane s-au bătut, în această după amiază. Bătăuşii au folosit bate şi cuţite. Membrii grupărilor rivale au spart geamurile a patru maşini şi s-au rănit reciproc.
 
Scandalul a pornit după ce cinci dintre membrii unuia dintre grupuri au fost puşi sub control judiciar, în urmă cu două săptămâni, după ce au fost implicaţi într-un alt conflict în trafic. I-au acuzat pe rivali că i-au dat pe mâna poliţiei, aşa că acum i-au aşteptat pentru a se răzbuna. În urma incidentelor, unul dintre bătăuşi s-a ales cu tăieturi pe corp şi a fost transportat la spital.
 
Zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit pentru a aplana conflictul din mijlocul drumului. O parte dintre scandalagii au fost prinşi şi duşi la Poliţie pentru audieri. Alţii sunt căutaţi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj.