Cele două persoane găsite moarte pe un drum din Neamţ au fost identificate

Cele două persoane găsite moarte pe un drum din Neamţ, lângă o maşină şi un motoscuter arse, au fost identificate de poliţişti, fiind vorba despre doi bărbaţi în vârstă de 31 şi 33 de ani, în timp ce o a treia persoană - şoferul maşinii - este căutat de poliţişti după ce a fugit de la faţa locului.

Urmărește
2 afișări

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Neamţ, cele două victime sunt Mihai Pogea (31 de ani) şi Gheorghe Rotila (33 de ani), ambii din satul Stejaru, comuna Ion Creangă, care se aflau pe motoscuterul lovit de autoturism.

Unul dintre cadavre era carbonizat şi a fost găsit sub maşină, iar celălalt a fost descoperit la aproximativ zece metri distanţă de locul accidentului.

Şeful Poliţiei Neamţ, comisar şef Dorel Manolea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma accidentului şoferul a fugit de la faţa locului, poliţiştii stabilind un cerc de suspecţi, iar proprietarul maşinii a fost dat în consemn la frontieră.

"Poliţia face cercetări privind un accident cu fugă de la locul faptei", a spus Manolea, precizând că, în opinia sa, a fost "o incendiere forţată" întrucât numerele maşinii erau luate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Iulian Jugan, declara corespondentului MEDIAFAX că luni dimineaţă, la ora 6.45, un localnic din comuna Ion Creangă a anunţat la 112 că a găsit două cadavre carbonizate, o maşină şi un motoscuter arse, pe un drum izolat din satul Avereşti. La momentul la care localnicul a anunţat ISU incendiul era stins.

Iulian Jugan a spus că motoscuterul şi maşina, un autoturism Renault, sunt arse în totalitate, urmând să fie identificate după seriile motoarelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici