Cele două victime ale incendiului de la fabrica de prelucrare a ţiţeiului au arsuri pe 60%, respectiv 70 % din corp

Publicat: 01 03. 2021, 21:00
Actualizat: 23 08. 2021, 15:42

Potrivit ISU Prahova, cei doi bărbaţi au vârste de 59 şi 64 de ani şi au arsuri de gradul 3 şi 4, pe 60%, respectiv 70 % din corp.

Cele două victime au fost transportate la UPU Ploieşti.

Incendiul violent a izbucnit luni seara la o societate care fabrică produse din ţiţei, în satul Inoteşti, localitatea Colceag, din judeţul Prahova. Două persoane au suferit arsuri grave.

„La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 700 mp cuprinzând întreaga hala, 3 autoturisme şi un autotren”, au transmis reprezentanţii ISU Prahova.