Pastele sunt una dintre cele mai simple mâncăruri de gătit, dar asta nu înseamnă că nu pot fi îmbunătăţite. De-a lungul anilor, o serie de bucătari au dezvăluit numeroasele greşeli pe care noi tindem să le facem atunci când pregătim această specialitate italiană. De la scurgerea apei în care au fiert pastele direct în chiuvetă până la greşirea mărimii porţiei, există mai multe greşeli de care mulţi ne facem vinovaţi.
Din fericire, cele mai multe dintre erori au soluţii rapide. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ceea ce ar putea fi cea mai frecventă greşeală. Vorbind pentru Mirror, celebrul bucătar Aldo Zilli a explicat că pastele prea fierte sunt una dintre cele mai frecvente greşeli - atât bucătarii profesionişti, cât şi cei care gătesc acasă fac această greşeală uşor de remediat.
„Pastele uscate sunt ceva ce majoritatea oamenilor au tendinţa de a găti prea mult”, a spus el. „O mulţime de restaurante le fierb prea mult şi apoi, când sunt gata cu totul, le servesc prea fierte”.
Bucătarul italian dă un pont: „Gătitul pastelor trebuie să fie încheiat abia în sos. Dacă faceţi paste, secretul e să le fierbeţi cu două minute mai puţin, apoi adăugaţi-le în sos, în care puneţi obligatoriu şi apă în care au fiert şi terminaţi gătitul lor în sos, astfel încât pastele să aibă şansa de a absorbi toate aromele”.
După cum probabil aţi mai auzit, nu ar trebui să treceţi pastele nici sub apa rece de la chiuvetă, între cei doi paşi de mai sus. „Nu răciţi niciodată pastele sub apă rece pentru că aruncaţi toată bunătatea din ele”, a mai explicat expertul.
Zilli, tată a nouă copii şi chef de top în Marea Britanie, a împărtăşit, de asemenea, o metodă „infailibilă” pentru a calcula dimensiunea corectă a porţiei: „calculaţi 80 de grame de paste per persoană. Nu veţi da greş (...) sau dacă gătiţi spaghete, puteţi folosi gaura din mijlocul lingurii pentru spaghete. Acea gaură nu este pentru scurgerea apei, ci pentru a vă ajuta de fapt să măsuraţi dimensiunea unei porţii. Pur şi simplu puneţi pastele uscate prin lingură pentru a măsura cantitatea corectă”.
Nu în ultimul rând, să nu uităm de faptul că e de preferat ca pastele (de orice fel ar fi ele: fusilli, spaghete, penne, mini penne, farfale etc.) să fie puse în apa care începe deja să fiarbă, nu rece. Iar apa în care le fierbem să fie sărată (puneţi generos sare, va îmbogăţi gustul final).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.