Cele nouă persoane reţinute pentru contrabandă cu ţigări, arestate de Tribunalul Maramureş

Cele nouă persoane care au fost reţinute, luni, pentru contrabandă cu ţigări, în urma unor percheziţii în judeţul Maramureş, au fost arestate, marţi, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Maramureş, transmite corespondentul EDIAFAX.

Urmărește
10 afișări

Expertul în comunicare la Tribunalul Maramureş, Ana Maria Miclăuş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că magistraţii au dispus arestarea pentru 29 de zile a celor nouă persoane, la propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş.

Miclăuş a spus că cele nouă persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani, toate domiciliate în localitatea Bistra, judeţul Maramureş, sunt cercetate pentru iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi contrabandă.

"Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în luna ianuarie 2011, au iniţiat, constituit şi aderat la un grup infracţional organizat format din cetăţeni români şi ucraineni, în scopul introducerii în mod ilicit de ţigarete cu timbru ucrainean peste frontiera de stat dintre Ucraina şi România", a spus Miclăuş.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie-martie, cei nouă, împreună cu alţi învinuiţi şi cetăţeni ucraineni, au ajutat la introducerea pe teritoriul statului român a sute de baxuri cu ţigarete de provenienţă ucraineană, împachetate în folie de culoare neagră, marca Viceroy, ţigarete pe care le-au transportat în zona de frontieră, în localitatea Bistra, judeţul Maramureş, de unde au fost o parte recuperate de organele poliţiei de frontieră, iar o parte valorificate cu ajutorul altor învinuiţi şi persoane rămase neidentificate.

Împotriva încheierilor prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă toţi cei nouă inculpaţi au declarat recurs, dosarele urmând să fie înaintate Curţii de Apel Cluj.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Maramureş, luni, începând cu ora 06.00, politiştii de frontieră maramureşeni delegaţi de procurorii DIICOT au făcut 13 percheziţii domiciliare în diferite locaţii din judeţul Maramureş, aparţinând mai multor suspecţi de contrabandă cu ţigări, în urma cărora au fost ridicate importante sume de bani în lei şi valută, patru arme letale, trei lunete şi muniţia aferentă, două trofee de vânătoare nedeclarate, două arme albe - săbii, patru autoturisme de lux (Audi A6), mai multe plăcuţe de înmatriculare străine şi un permis de conducere auto eliberat în Spania, suspect a fi fals.

La această acţiune a participat şi un elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

De la începutul anului 2011, politişti de frontieră din cadrul IJPF Maramureş, sub coordonarea DIICOT şi cu sprijinul de specialitate al SRI - Maramureş, au început activităţi de monitorizare a unei ample grupări infracţionale organizate formată din peste 40 persoane, cetăţeni români şi ucraineni, axată pe contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineană.

"Membrii grupării care acţionau pe teritoriul României erau finanţaţi şi coordonaţi de către numitul H.V., în vârstă de 33 ani, din judeţul Maramureş. Acesta îşi coordona activitatea infracţională prin telefon din Spania. Gruparea era foarte bine organizată, fiecare membru având roluri precise în derularea activităţii infracţionale, în ceea ce priveşte trecerea ţigărilor peste frontieră, transportul şi depozitarea acestora la diferite locaţii, comercializarea lor en-gros către diferiţi clienţi şi ulterior vânzarea cu amănuntul a mărfii de contrabandă către consumatori", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, până în prezent, în urma monitorizării activităţii infracţionale, a rezultat că suspecţii au introdus ilegal în ţară prin zona de frontieră alpină Valea Vişeului peste 500 de baxuri cu ţigări în valoare de peste 500.000 de euro, pe care ulterior le-au comercializat.

"Pentru o parte din această cantitate urmează să fie aplicat sechestru asigurator pe unele bunuri ce le aparţin. Pe durata monitorizării, o mare parte din cantitatea de ţigări a fost ridicată şi indisponibilizată în urma unor acţiuni punctuale. De asemenea, au mai fost executate 13 mandate de aducere. Pentru nouă dintre suspecţi procurorul de caz a emis ordonanţe de reţinere pe 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentaţi Tribunalului Maramureş cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile", se mai arăta în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici