Cele trei spitale desfiinţate în Arad nu mai au pacienţi, urgenţele fiind asigurate de ambulanţe

Cele trei spitale din Arad care au fost propuse pentru a fi transformate în cămine de bătrâni nu mai au pacienţi, iar în zonele deservite până acum de aceste unităţi medicina de urgenţă va fi asigurată doar de ambulanţe şi unităţi SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2 afișări

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, spitalele din Gurahonţ, Sântana şi Chişineu-Criş sunt fără pacienţi de câteva zile, fie pentru că nu s-au mai făcut internări în ultima vreme, fie pentru că pacienţii au fost transferaţi la alte unităţi din judeţ.

"Unităţile reprofilate nu mai au pacienţi de câteva zile, pentru că nici nu s-au mai făcut internări. În continuare, medicina de urgenţă va fi asigurată de subunităţi de ambulanţă şi SMURD", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DSP Arad, dr. Laura Nicolescu.

Potrivit sursei citate, în zonele Gurahonţ şi Chişineu-Criş vor funcţiona câte o subunitate de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi de la SMURD, în timp ce în zona Sântana se va asigura medicina de urgenţă doar cu un echipaj al Ambulanţei.

Personalul medical provenit din cele trei unităţi va fi redistribuit începând de săptămâna viitoare la celelalte unităţi spitaliceşti din judeţ, în funcţie de opţiunile exprimate de către fiecare angajat.

Reprezentanţii DSP au spus că în niciuna dintre cele trei situaţii, autorităţile locale nu au aprobat deocamdată transformatea fostelor spitale în cămine de bătrâni, conform propunerii Ministerului Sănătăţii, astfel că imobilele în care au funcţionat spitalele vor rămâne la dispoziţia primăriilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici