- Home
- Social
- IAŞI, (31.12.2019, 12:10)
- Ilinca Nazarie
Celebra bătălie de la Ruginoasa s-a terminat cu o remiză, după intervenţia jandarmilor. O „armată” de oameni a venit să privească spectacolul
Obiceiul bătăliei de la Ruginoasa, între deleni şi văleni, a adunat peste 1.000 de oameni care au venit, marţi, să vadă spectacolul sângeros. Cele şase cete de tineri mascaţi au fost atent păzite de jandarmi, astfel că nu s-au mai putut încăiera, iar la Ruginoasa „meciul” s-a terminat cu o remiză.
Urmărește
1659 afișări
La răsăritul soarelui, în Dumbrăviţa, judeţul Iaşi, unul dintre cele trei sate din comuna Ruginoasa, din care pornesc cetele de mascaţi, zeci de persoane aşteptau deja apariţia urătorilor. Tradiţia spune că cetele din Deal şi din Vale se bat pentru a alunga spiritele rele, dar şi pentru a decide cine va conduce comuna în anul care vine. „Malanca”, aşa cum e cunoscut din vechime acest obicei sângeros, s-a transformat, din 2011, când un tânăr a murit şi alţii au fost răniţi, iar astăzi cei care participă la bătălia de la Ruginoasa sunt supravegheaţi de forţele de ordine şi nu mai au voie cu obiecte cu care se pot răni.
Urătorii poartă măşti primite din tată în fiu, confecţionate din metal, carton şi blană de oaie, iar la brâu şi la încheieturi poartă clopote mari.
Înarmaţi şi cu bâte cu care se lovesc la întâmplare, urătorii pornesc dis de dimineaţă la drum.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. Zelenski spune că Ucraina a capturat doi soldați nord-coreeni răniți în Rusia
-
Fostul cancelar austriac Karl Nehammer se retrage din politica de vârf a ţării
-
Zelenski anunţă că armata ucraineană a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk
-
Americanii îşi fac provizii de produse străine înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
De 8 ani, tradiţionala bătaie de la Ruginoasa s-a transformat într-o urătură ce începe chiar de la răsărit şi ţine până seara.
Dacă în anii trecuţi, urătorii înlocuiseră bâtele de lemn cu biciurile, anul acesta au folosit din nou bâtele de lemn.
La prima oră, în Dumbrăviţa, ceata de mascaţi s-a „încăierat” cu forţele de ordine prezente în număr mare. Urătorii din vale voiau să se întâlnească cu cei din deal, dar nu au fost lăsaţi.
„Când eram mai mic nu veneau jandarmii, nu ne făceau nimic, nu ne opreau. Nu era periculos. Nu ştiu exact ce simbolizează, aşa e tradiţia", a explicat un tânăr venit să vadă mascaţii.
„Tradiţia e de mulţi ani, dar acum este cum este, cu forţele de ordine. Sunt un pic dezamăgit. Ar trebui să se păstreze tradiţia", a spus un bărbat ieşit şi el pe uliţă în Dumbrăviţa, supărat că nu mai e rost de bătălie în Ruginoasa.
Ca să încerce să respecte obiceiul, mascaţii s-au încăierat între ei şi s-au lovit cu bâtele de lemn. Deşi obişnuinţa era să treacă pe la primărie să ureze, trei dintre cele şase cete au refuzat acest lucru acum, fiind supărate că nu au fost lăsate să se întâlnească cu adversarii şi că nu au fost lăsate să poarte obiecte contondente.
Sute de forţe de ordine au fost prezente marţi dimineaţă în comuna ieşeană Ruginoasa.
„Asigurăm măsurile specifice pe timpul manifestărilor tradiţionale pe care le organizează cele şase cete care se constituie la nivelul celor trei localităţi din comuna Ruginoasa: Bugioaia, Rediu şi Dumbrăviţa. Măsurile forţelor de ordine au constat în prevenirea oricăror acte care ar putea tulbura ordinea publică, a pune în pericol integritatea altor persoane din cete sau civili, precum şi bunurile proprietate publică sau privată", a declarat colonelul Ion Sandu, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Dacă localnicii susţin că se pierde tradiţia, primarul spune că într-un final, lucrurile au intrat în normalitate.
„Intrăm în noul an cu bine, fără evenimente deosebite, mă bucur că toţi au înţeles că trebuie să desfăşurăm acest obicei în limitele normale şi conform legii. (...) Acest obicei este într-adevăr foarte vechi, datează de foarte mulţi ani, arată o bărbăţie din partea tinerilor şi chiar credeţi-mă, aşa este", a explicat Dănuţ Nechifor, primarul comunei Ruginoasa.
Cele două tabere nu s-au mai confruntat din anul 2011, după ce un tânăr a murit, iar mai mulţi au fost grav răniţi. Din cauza istoricului sângeros autorităţile au interzis confruntarea dintre cele două cete. Obiceiul uratului din Ruginoasa este cunoscut de către localnici sub numele de „Malanca”.
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cea mai strălucitoare cometă a secolului apare pe cer luni. Cel mai bun moment pentru a vedea cometa C/2024 G3
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe