Centrele Meteorologice Regionale, responsabile în a face prognoze ale dispersiei norului redioactiv

Organizaţia Meteorologică Mondială a activat, la solicitarea Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică, Centrele Meteorologice Regionale Specializate, care au reponsabilitatea de a realiza prognoze ale traiectoriilor şi dispersiei norului de poluant radioactiv emis de Centrala Nucleară Fukushima.

Urmărește
220 afișări

"Analizând prognozele zilnice efectuate de Centrele Meteorologice Regionale Specializate, precum şi măsuratorile efectuate în ţările Europei de Vest, Administraţia Naţională de Meteorologie consideră ca masele de aer care vin din Japonia şi traversează Europa (Romania), nu conţin concentraţii semnificative de poluanţi radioactivi şi în consecinţă nu reprezintă un pericol pentru mediu şi populaţie", informează site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit acesteia, măsuratorile efectuate până în prezent, arată că valorile concentraţiei de ozon total sunt obişnuite pentru această perioadă a anului, pentru latitudinile medii ale Europei.

Totodată, prognozele realizate de instituţiile europene specializate relevă că în perioada următoare concentraţiile de ozon din România vor rămâne apropiate de valorile normale pentru această perioadă a anului.

Agenţia japoneză pentru Siguranţă Nucleară a ridicat, marţi, la nivelul maxim accidentul nuclear de la centrala Fukushima, de 7 pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice (INES), plasându-l la acelaşi nivel de gravitate cu cel de la Cernobîl, relatează AFP.

Agenţia a precizat însă că nivelul emisiilor radioactive înregistrat de la începutul accidentului nuclear de la Fukushima este de 10 la sută din cel măsurat în 1986, după catastrofa nucleară de la centrala situată în Ucraina.

"Vom continua să monitorizăm situaţia. Este un nivel provizoriu", a precizat el, adăugând că decizia definitivă de a clasa acest accident la nivelul 7 va fi luată ulterior, de un comitet de experţi internaţionali.

La rândul său, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, citatăd e AFP, a precizat că situaţia de la centrala nucleară Fukushima este "complet diferită" de cea de la Cernobîl, din urmă cu 25 de ani, deşi se află la acelaşi nivel pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice (INES).

La solicitarea Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică, începând de marţi, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a activat Centrele Meteorologice Regionale Specializate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici