Prima pagină » Social » Incendiu devastator în cartierul Schei, din Braşov. Trei case au ars

Incendiu devastator în cartierul Schei, din Braşov. Trei case au ars

Două case au ars în proporţie de 90 la sută, iar alta are acoperişul distrus de foc, în urma unui incendiu care a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în cartierul Schei, din Braşov.
Incendiu devastator în cartierul Schei, din Braşov. Trei case au ars
Laura Buciu
27 nov. 2021, 09:42, Social

Potrivit ISU Braşov, incendiul a izbucnit în jurul 00.15.

Pompierii au intervenit imediat cu şase autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de salvare la înălţime şi un echipaj SMURD.

„Când au ajuns echipajele la faţa locului 3 case erau cuprinse de flăcări şi exista pericolul de extindere şi la alte proprietăţi situate în imediata apropiere. S-a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului iar accesul în zonă s-a făcut cu dificultate. După o luptă cu flăcările de aproximativ 5 ore, incendiul a fost lichidat. Din fericire nu s-au înregistrat victime”, transmit, sâmbătă dimineaţă, reprezentanţii ISU Braşov.

Două case au ars în proportie de 90%, iar la a treia a ars acoperişul.

Pompierii au reuşit localizarea incendiului înainte ca acesta să se extindă şi la alte case din apropiere.

Două persoane, proprietari ai unor case la care exista pericol de extindere a incendiului, au suferit atac de panică şi au fost asistate medical la faţa locului de către personalul SMURD.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.