Ceremonie comemorativă în zona scufundării distrugătorului sovietic Moskva, în urmă cu 70 de ani

O ceremonie de comemorare a victimelor scufundării distrugătorului sovietic Moskva la data de 26 iunie 1941, în apele Mării Negre, în apropiere de Constanţa, a avut loc duminică chiar în zona în care s-a petrecut evenimentul din urmă cu 70 de ani.

Urmărește
11 afișări

La această comemorare a fost prezentă nava de debarcare Yamal a Forţelor Navale Ruse, care a părăsit Portul Constanţa duminică dimineaţă având la bord oficialităţi militare din Rusia şi România, dar şi membri din echipa de cercetare care a descoperit epava navei Moskva, la începutul lunii mai, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Consulul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mihail Reva, prezent la eveniment, a afirmat că ceremonia comemorativă a fost destinată tuturor marinarilor dispăruţi în cel de-al doilea război mondial, dar în special celor de pe distrugătorul Moskva.

"Căutările acestei nave au durat 30 de ani, iar la începutul lunii mai a fost găsită. Ceremonia a fost dedicată memoriei marinarilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial şi în special celor de pe nava Moskva", a afirmat consulul general Mihail Reva.

Înainte de plecarea navei de debarcare Yamal din port, la bordul acesteia a urcat o delegaţie din partea Asociaţiei Veteranilor de Război din Constanţa, care a adus o coroană de flori pentru memoria militarilor de pe Moskva.

"Pe data de 26 iunie 1941, nava Moskva a venit în zona Constanţa, în apropierea barajului de mine, iar apoi s-a scufundat după ce a fost lovită, dar nici până astăzi nu se ştie cu exactitate ce anume a provocat scufundarea navei, iar astfel sute de oameni aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa. Regretăm această tragedie", a spus generalul de aviaţie Gheorghe Constantin, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război Constanţa.

El a mai spus că a adus o coroană de flori din partea asociaţiei pe care o reprezintă pentru ca aceasta să fie aruncată în larg.

După ce a ajuns în zona unde se află epava navei Moskva, la bordul navei Yamal a avut un ceremonial militar şi religios, mai multe coroane de flori fiind aruncate în apă, fiind intonate, de asemenea, imnul de stat al Rusiei şi imnul de stat al României.

Claudiu Mişa, unul dintre membrii echipei de cercetare care a descoperit epava, a povestit că aceasta se află la o adâncime de aproximativ 40 de metri, la o distanţă de 15 mile de ţărm, fiind într-o stare de conservare foarte bună.

O echipă formată din români, ruşi şi ucraineni a descoperit epava la începutul lunii mai, la 15 mile în largul Mării Negre, în apropiere de Constanţa. Nava este conservată foarte bine şi se află la o adâncime de 40 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici