- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cererea de anulare a ordinului privind înscrierea în clasa pregătitoare, amânată pentru 28 februarie
Curtea de Apel Bucureşti a amânat, vineri, pentru 28 februarie judecarea cererii mai multor părinţi de anulare a ordinului ministrului Educaţiei privind înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, care ar urma să înceapă în 5 martie.
Cererea de anulare a ordinului privind înscrierea în clasa pregătitoare, amânată pentru 28 februarie (Imagine: Elvira Gheorghita/Mediafax foto)
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a luat vineri în discuţie cererea formulată de mai mulţi părinţi de supendare şi, respectiv, de anulare a Ordinului 3064/2012, referitor la procedura de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi clasa I.
Părinţii au dat în judecată Guvernul şi Ministerul Educaţiei nemulţumiţi că în urma acestui act normativ nu îşi vor mai putea înscrie copiii decât în şcolile de care aparţin cu domiciliul.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Ministerului Educaţiei au cerut instanţei amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, arătând totodată că nu a fost îndeplinită procedura de citare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea şi au stabilit termen pentru 9 martie.
Avocaţii părinţilor au solicitat însă ca următorul termen să fie stabilit înainte de 5 martie, când ar trebui să înceapă înscrierile în clasa pregătitoare şi clasa I, pentru că altfel acţiunea de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei nu ar mai avea obiect.
După o scurtă discuţie, judecătorii au stabilit ca procesul să se reia în 28 februarie, dată până la care acţiunea depusă la instanţă va fi comunicată Guvernului şi Ministerului Educaţiei.
În acţiunea depusă la instanţă părinţii arată că Ordinul 3064/2012 este neconstituţional, că le îngrădeşte mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Constituţie şi că pentru asumarea lui societatea civilă, părinţii şi cadrele didactice nu au fost consultaţi.
Avocatul părinţilor din acest dosar, Mihai Radu, a declarat pentru MEDIAFAX că la acest moment există pe rolul Curţii de Apel Bucureşti patru acţiuni de suspendare a acestui ordin, ele fiind continuate implicit de patru acţiuni de anulare a Ordinului nr. 3064.
Mihai Radu a spus că aproximativ 80 de părinţi au acţionat deja instituţiile statului în instanţă, dar acestora li s-ar putea alătura mulţi alţii, precizând că el a primit numeroase telefoane în acest sens.
"Acest ordin nemulţumeşte părinţii care trebuie să-şi înscrie copii în clasa zero, aşa zisa clasă pregătitoare, sau clasa I, din mai multe motive. Există discuţii privind procedura, metodologia aleasă", a arătat avocatul Radu.
El a arătat că sistemul este foarte greoi şi, deşi nu este menţionat expres în ordin, în practică cele patru etape de înscriere prevăzute nu permit părinţilor decât varianta înscrierii copilului la şcoala de circumscripţie.
"Prin orice altă alegere părintele riscă să-şi înscrie copilul în etapa a patra la şcolile rămase cu locuri libere, care vă daţi seama că sunt şcolile cele mai slabe din localităţi", a precizat Mihai Radu.
Avocatul a mai arătat că în acest ordin "există o mulţime de probleme legale", precizând că actul "contravine unor principii de drept constituţional, chiar şi Legii învăţământului, adică chiar legii în baza căreia a fost emis".
"Nu dă şansa la libertatea individuală, nu are în vedere principiul interesului major şi în principal al minorului, nu dă dreptul la liberă alegere, deşi acest ultim drept este prevăzut de articolul 29 din Legea învăţământului. Există probleme de formă la acest ordin, pentru că el a fost adoptat cu încălcarea procedurii de consultare obligatorie a societăţii civile, a părinţilor, a şcolilor din sistem", a adăugat avocatul Radu.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, prima etapă a înscrierilor s-a desfăşurat în intervalul 5-16 marie, când părinţii au depuse cererile de înscriere a copiilor la şcoala de circumscripţie.
A doua etapă a înscrieri are lor în perioada 20-27 martie, când sunt completate cererile de către părinţii care au domiciliul în altă circumscripţie şcolară, pe locurile rămase libere.
A treia etapă va fi între 23 şi 25 martie, când are loc înscrierea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat, în etapa a doua, înscrierea la altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar care nu au fost admişi şi solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie.
Ultima etapă de înscriere cuprinde două perioade. Între 2 şi 9 mai are loc înscrierea pe locurile disponibile, la unităţile dorite, a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la altă şcoală decât cea de circumscripţie, dar au fost respinşi iniţial din lipsă de locuri. Ulterior, între 11 şi18 mai vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate.
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea a declarat că prioritate într-o şcoală au copiii arondaţi unităţii de învăţământ. Ea a precizat că locul copilului în circumscripţia de care aparţine este păstrat, astfel încât, dacă nu va putea fi înscris la şcoala pe care a dorit-o părintele, să poată reveni în unitatea de circumscripţie.
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat, pentru MEDIAFAX, că părinţii pot să-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare şi în clasa I la orice şcoală doresc.
"Vreau să fiu extrem de clar: prin procedura de înscriere la clasa pregătitoare şi la clasa I părinţii pot să-şi înscrie copiii la orice şcoală doresc. Desigur, în acelaşi timp este asigurat accesul fiecărui copil la şcoala din proximitatea casei, dacă părinţii doresc şi solicită acest lucru. Este un principiu de bază al Legii educaţiei că banii urmează elevul. Politicienii care susţin sau cred contrariul nu au citit nici ordinul, nici broşura distribuită tuturor părinţilor, nici presa şi nici nu au sunat la telverde. Diferenţa faţă de anii trecuţi este că procesul este mult mai bine organizat şi mult mai transparent. Părinţii nu mai trebuie să meargă cu dosarul la 10 şcoli şi nu se mai pot rezolva anumite cazuri prin pile şi şpagă. Ministerul nu trebuie să cedeze la interferenţe politice legate de înscrierea la şcoală şi să continue campania de comunicare minuţioasă", a declarat consilierul prezidenţial Daniel Funeriu.
El a mai spus că acest ordin s-ar putea să îi deranjeze pe directorii şcolilor slabe, dar şi pe politicienii obişnuiţi "să sară peste rând".
"Este posibil ca acest lucru să-i deranjeze pe directorii şcolilor slabe, care ar rămâne cu un număr mic de elevi, şi aceşti directori să-i dezinformeze pe părinţii care nu au accesat informaţiile. De asemenea, s-ar putea să fie deranjaţi unii politicieni care erau obişnuiţi să sară peste rând printr-un telefon dat unde trebuie, pentru că acum copilul lor va fi tratat exact ca şi copilul oricărui român. Calculatorul nu este sensibil la pile! Sunt semnale că şi unii directori ale unor şcoli căutate sunt nemulţumiţi pentru că nu mai pot face trafic cu locurile la înscriere, şi chiar presa a relatat în trecut astfel de ilegalităţi. Atâta timp cât lucrurile sunt în interesul elevilor eu cred că este o măsură corectă", a adăugat fostul ministru al Educaţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO