- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.09.2016, 12:48)
- Departamentul Social - Mediafax
Cererea de insolvenţă a RADET a fost depusă la Tribunalul Bucureşti; primul termen, pe 5 octombrie
Cererea de insolvenţă a RADET a fost depusă, vineri, la Tribunalul Bucureşti, iar magistraţii au stabilit ca prim termen data de 5 octombrie 2016.
Urmărește
563 afișări
Cererea de insolvenţă a RADET a fost depusă la Tribunalul Bucureşti; primul termen, pe 5 octombrie
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, săptămâna trecută, proiectul de hotărâre privind mandatarea Consiliului de Administraţie RADET Bucureşti de a lua toate măsurile tehnice, juridice şi economice necesare pentru asigurarea continuităţii activităţii regiei, pentru garantarea livrării agentului termic pentru populaţie şi instituţii. În proiect a fost introdus un amendament de intrarea a RADET în insolvenţă, iar instituţia a depus vineri solicitarea de intrare în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti.
RADET are datorii către Electrocentrale Bucureşti în valoare de peste 3,9 miliarde lei.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că insolvenţa RADET reprezintă cea mai sigură cale de protejare a bucureştenilor în privinţa furnizării apei calde.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Şi Consiliul de Administraţie al ELCEN a decis înaintarea cererii de intrare în insolvenţă a societăţii către Tribunalul Bucureşti, potrivit unui comunicat al companiei.
Citeşte şi: Buşoi, liderul PNL Bucureşti: Intrarea în insolvenţă a RADET, cea mai proastă opţiune. Bucureşti coteşte către Voluntari
Citeşte şi: Ministrul Energiei: Sper ca o posibilă intrare în insolvenţă a RADET să permită restructurarea regiei
Citeşte şi: RADET cere intrarea în insolvenţă. Regia are datorii în valoare de peste 3,9 miliarde lei/ Firea: Măsura trebuia luată cu mult timp înainte
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe