- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.10.2016, 14:04)
- Claudiu Surmei
Cererea lui Iohannis către procurorul general, dacă vizează dosare punctuale, este o chestiune absolut nefirească, reacţionează Uniunea Judecătorilor
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, a declarat, referitor la cererea de urgentare a dosarelor făcută de şeful statului, că "dacă este vorba de dosare punctuale, este o chestiune absolut nefirească".
Urmărește
1696 afișări
Cererea lui Iohannis către procurorul general, dacă vizează dosare punctuale, este o chestiune absolut nefirească, reacţionează Uniunea Judecătorilor
"Dacă este vorba de dosare punctuale, din punctul nostru de vedere este o chestiune absolut nefirească şi arată exact o mentalitate greşită a modului în care Executivul şi celelalte puteri ale statului se raportează la procurori. Şi fac aici o paranteză pentru că la întâlnirea trecută pe care am avut-o am avut surpriza să aflăm că ministrul Muncii spunea «mă aşteptam ca procurorul general să mă sune», pe o chestiune administrativă, într-adevăr. Acest lucru arată că este necesar să se delimiteze inclusiv la nivelul numirilor la vârful structurilor de parchet partea politică ce include preşedintele şi ministerul Justiţiei, pentru a avea o reală separare a celor două puteri. Altfel ajungem la aceste chesiuni când fie preşedintele, fie prim-ministrul, fie ministrul Justiţiei consideră că este legitim să ceară socoteală procurorilor pentru anchete", a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan.
Preşedintele Klaus Iohannis a explicat joi contextul discuţiei cu procurorul general, Augustin Lazăr, afirmând că a cerut să se ia măsuri astfel încât cercetările să fie făcute mai rapid în toate dosarele, vinovaţii pedepsiţi sau ''delaţiunile comice'' infirmate.
''Am avut o întâlnire cu procurorul general aici la Cotroceni şi l-am rugat să ia toate măsurile care se pot lua pentru a introduce mai multă celeritate în exerciţiul cercetărilor. Este foarte simplu, vedeţi că avem dosare vechi, unele extrem de vechi, mă gândesc la dosarul Mineriadei, la dosarul Revoluţiei. Este inacceptabil să stăm noi şi să nu ştim ce s-a întâmplat la Revoluţie, cine a fost vinovat, ce s-a întâmplat la Mineriadă, cine sunt oamenii vinovaţi'', a declarat preşedintele Klaus Iohannis, solicitat să explice contextul în care a avut loc întâlnirea cu procurorul general după declaraţiile sale de miercuri cu privire la cazul autodenunţului lui Sebastian Ghiţa legat de doctoratul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Klaus Iohannis a afirmat că dosarul Revoluţiei şi cel al Mineriadei trebuie rezolvate, iar cine a greşit trebuie să plătească.
''Şi dacă vorbesc despre vinovaţi vorbesc de oameni care au încălcat legea, nu de o vină istorică. Nu-i treaba istoricilor încă. Deocamdată şi în dosarul Revoluţiei, şi în dosarul Mineriadei este treaba procurorilor, iar cine a greşit va plăti'', a spus Iohannis.
El a subliniat că i-a cerut procurorului să ia măsurile care se pot lua pentru a trimite dosarele în instanţă.
''Dar în contextul mai larg am rugat să se ia măsurile care se pot lua, desigur, pentru a face cercetările mai rapid, pentru a trimite dosarele în instanţă atunci când procurorii constată că s-a încălcat legea, iar acolo unde se constată că nu s-a încălcat legea, că sunt nişte delaţiuni comice, acolo să se restabilească de îndată bunul renume al persoanei care a fost acuzată'', a susţinut preşedintele.
Iohannis a refuzat să spună când a avut întâlnirea cu procurorul general.
La rândul său, Parchetul general a transmis că discuţia cu şeful statului s-a concentrat pe resursele şi obiectivele Ministerului Public.
"Discuţia la care ne referim a avut loc într-un context oficial în care era vorba despre resursele şi obiectivele Ministerului Public astfel încât să fie un echilibru între resurse şi obiective şi să se poată soluţiona cu celeritate dosarele intens mediatizate aflate în atenţia opiniei publice, cum ar fi şi dosarul la care a făcut referire domnul preşedinte, dar nu numai la acela şi totodată şi celelalte cauze aflate în curs de soluţionare, care la rândul lor trebuie rezolvate în termene rezonabile, tocmai pentru a se menţine un echilibru şi a se putea stabili dacă avem resursele necesare. Domnul procuror general a mai precizat că nu a primit telefoane în care să i se spună cum trebuie soluţionate cu prioritate sau cu celeritate unele sau altele", a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Ramona Bulcu, şeful Biroului de Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Public.
Citeşte şi: Iohannis i-a cerut procurorului general să urgenteze cercetările în cazul Ghiţă-Kovesi privind teza de doctorat: Nu cred că trebuie să vorbim despre o demisie
Citeşte şi: Klaus Iohannis spune că l-a rugat pe Lazăr să se ia măsuri pentru a face cercetările mai rapid în toate dosarele
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe