Certificat de competenţă, obligatoriu pentru şoferii vehiculelor care transportă animale

Şoferii vehiculelor care transportă animale pe un drum mai lung de 65 de kilometri, precum şi însoţitorii animalelor trebuie să deţină, din ianuarie 2008, un certificat de competenţă profesională, redactat în română şi engleză, eliberat în urma absolvirii unor cursuri de pregătire.

Urmărește
44 afișări
Imaginea articolului Certificat de competenţă, obligatoriu pentru şoferii vehiculelor care transportă animale

Certificat de competenţă, obligatoriu pentru şoferii vehiculelor care transportă animale

Obligativitatea deţinerii unui astfel de certificat va intra în vigoare la 5 ianuarie 2008, pentru transportatorii de ecvidee (cai, catâri, asini), bovine, ovine, caprine sau porcine, precum şi păsări de curte, a anunţat miercuri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit unui proiect de ordin al Autorităţii, certificatul este necesar conducătorilor şi însoţitorilor care transportă animale vii pe o distanţă mai mare de 65 de kilometri.

Pentru obţinerea certificatului, şoferii şi însoţitorii trebuie să fie absolvenţi ai unor cursuri de pregătire profesională în domeniul transportului de animale vii.

Cursanţii învaţă noţiuni referitoare la intervalele de hrănire şi adăpare, durata călătoriei şi perioadele de repaus, aspecte practice de manipulare a animalelor, impactul conducerii auto asupra bunăstării animalelor transportate şi asupra calităţii cărnii. Alte teme abordate sunt condiţiile generale pentru transportul de animale, documentaţia de transport, condiţii pe care trebuie să fie îndeplinite de mijloacele de transport.

Astfel de cursuri sunt organizate de Fundaţia Academia de Transport Intern şi Internaţional şi durează două zile, prima zi reprezentând pregătirea, iar în cea de-a doua zi are loc examenul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici