Inspectorul şef al ITM Harghita, Dorin Male, a declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul, împreună cu o echipă de la Primăria Odorheiu Secuiesc, tăia un copac format din trei trunchiuri, într-un cartier din localitate.
După ce arborele a fost tăiat parţial, bărbatul s-a dus spre acesta pentru a se uita la părţile rămase netăiate, iar când s-a întors unul dintre trunchiuri s-a desprins şi l-a lovit în cap.
„A fost lovit în cap de unul dintre cele trei trunchiuri, înalt de aproximativ patru metri şi cântărind mai multe zeci de kilograme”, a spus inspectorul şef al ITM Harghita.
Potrivit sursei citate, colegii de echipă au sunat la 112, solicitând o ambulanţă, însă bărbatul nu a putut fi salvat, medicul constatând decesul acestuia.
„Bărbatul de 53 de ani era angajat cu forme legale la Primăria Odorheiu Secuiesc şi a murit în timpul programului. În prezent, desfăşurăm cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Încă nu ne putem pronunţa asupra caracterului acestuia, rămâne de văzut, în urma anchetei, dacă evenimentul va fi catalogat a accident de muncă sau nu”, a adăugat Dorin Male.
Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii.
Potrivit şefului ITM, acesta este al şaselea accident de muncă mortal înregistrat în judeţul Harhita de la începutul anului şi până în prezent.