Cetăţean sârb acuzat de GENOCID şi căutat aproape 30 de ani, prins de poliţiştii de frontieră din Galaţi. FOTO

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, cetăţean sârb, care era dat în urmărire internaţională pentru genocid, a fost prins de poliţiştii de frontieră din Galaţi, la bordul unui vapor aflat în port, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3992 afișări
Imaginea articolului Cetăţean sârb acuzat de GENOCID şi căutat aproape 30 de ani, prins de poliţiştii de frontieră din Galaţi. FOTO

Cetăţean sârb acuzat de genocid şi căutat aproape 30 de ani, descoperit la Galaţi

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră au transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că un cetăţean sârb, căutat din 1991, acuzat de genocid după războiul din fosta Iugoslavie, a fost capturat, fiind găsit la bordul unui vapor aflat în Portul Galaţi. Acesta făcea parte din echipajul navei sub pavilion Serbia, iar poliţiştii au aflat din baza de date că bărbatul în vârstă de 50 de ani era dat în urmărire prin Interpol.

„În data de 05 mai, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-port, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului de frontieră, cetăţeanul sârb Stevan B., în vârstă de 50 de ani, făcând parte din echipajul unei nave sub pavilion Serbia. La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă Interpol, acesta fiind căutat în vederea arestării şi extrădării, deoarece este cercetat pentru infracţiunea de genocid, săvârşită în perioada septembrie-decembrie 1991”, se arată în comunicatul de presă citat.

Surse judiciare au transmis că este vorba de Budac Stevan, cetăţean sârb, născut în Croaţia, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de crime de război împotriva populaţiei civile, prevăzută de Codul penal croat, infracţiune corespunzând celei de genocid din legea penală română.

Mandatul emis pe numele lui Budac Stevan a avut la bază o hotărâre judecătorească emisă de Tribunalul ţinutului Osijek, din Croaţia, potrivit căreia, în perioada 1991 – 1995, bărbatul, în calitate de membru al unei grupări paramilitare organizate, a participat la acţiuni teroriste împotriva etnicilor croaţi şi maghiari.

Bărbatul a fost predat unei echipe din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a IPJ Galaţi, pentru aplicarea măsurilor legale şi va rămâne în arest până la îndeplinirea formalităţilor de extrădare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici