Senseiul lui Nuţu Cămătaru acuzat de cămătărie şi şantaj rămâne în arest
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins ca nefondate recursurile lui Emilian Ştefan, senseiul lui Nuţu Cămătaru, şi a lui Mugurel Constantin formulate împotriva mandatelor de arestare preventivă, emise de Tribunalul Mehedinţi.
De asemenea, cei doi, cercetaţi într-un dosar de constituire a unui grup infracţional ce avea ca scop obţinerea unor sume de bani, prin ameninţare şi exercitare de violenţe, respectiv cămătărie şi şantaj, au fost obligaţi de instanţă să plătească câte 20 de lei, cheltuieli judiciare.
Emilian Ştefan, cunoscut drept „Emil de la Viena”, fiica acestuia, Sabrina Ştefan, şi Mugurel Constantin au fost reţinuţi, vineri seară, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova.
Sâmbătă, magistraţii Tribunalul Mehedinţi au emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, doar pe numele lui Emilian Ştefan şi a lui Constantin Mugurel, în timp ce Sabrina Ştefan va fi cercetată în liberatate.
În referatul procurorilor cu propunere de arestare preventivă a celor trei se arată că grupul infracţional condus de Mocanu (Epuran Grigore), în prezent plecat în străinătate, din care făcea parte şi naşul său, inculpatul Emilian Ştefan, precum şi alte persoane neidentificate din Târgu Jiu, se ocupa cu recuperarea unor datorii (imaginare) exercitând asupra părţilor vătămate acte de violenţă sau lipsindu-le de libertate, susţin procurorii şi poliţiştii de la crimă organizată.