Cezar Preda susţine că magazinele etnobotanice sunt conduse de adevărate reţele mafiote

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda susţine că în spatele magazinelor etnobotanice stau adevărate reţele mafiote şi că de activitatea acestora nu sunt străini nici oameni din rândul autorităţilor statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

"În luna decembrie 2010 am făcut o interpelare către ministrul Administraţiei şi Internelor în care am făcut o afirmaţie destul de tare la nivel politic, mai ales că era ministrul nostru. Am spus că în spatele magazinelor de vise stau autorităţi ale statului sau oameni din autorităţi ale statului şi m-am referit aici la poliţişti. Părerea mea este că la nivelul României este formată o reţea mafiotă foarte serioasă", a afirmat Cezar Preda, vineri, la Constanţa.

El spune că lucrurile nu pot fi rezolvate cu amenzi şi trebuie schimbată legislaţia pentru ca aceste magazine etnobotanice să dispară.

"Nu se rezolvă nimic contravenţional, când e vorba de o reţea mafiotă nu mai poate el de amenda ta. Nu scrie niciodată pe plic ce este în realitate, acele etichete se pun când vor şi cum vor. Ele vin în România ca şi îngrăşăminte de plante. Cred că este o problemă care prin actul normativ pe care l-am văzut la colegii mei şi l-am lucrat împreună are o formă extraordinar de dură. Chestiuni legate de contravenţii sunt duse în zona interzicerii totale. Deci, România va avea în această direcţie una din cele mai draconice legislaţii", a precizat vicepreşedintele PDL.

El a menţionat că aceste substanţe etnobotanice au efecte foarte grave asupra consumatorilor şi a explicat că există un număr ridicat de persoane care le consumă.

"Când un copil a fost în comă la spital la Buzău, am cerut Poliţiei să-mi spună câţi sunt consumatori identificaţi cu probleme. Ei mi-au dat şapte, de fapt mi i-au dat pe toţi care fuseseră în comă la spital pe parcursul ultimelor luni. Şi le-am spus că-şi bat joc de mine şi în două săptămâni s-au identificat 3.100 de consumatori", a mai spus Cezar Preda.

El a participat, vineri după-amiază, la Constanţa, la o dezbatere publică, alături de deputaţii PDL de Constanţa Maria Stavrositu şi Zanfir Iorguş, unde au fost analizate mai multe propuneri legislative privind instituirea unor măsuri de protecţie a minorilor.

În 10 februarie 2010, Guvernul a emis o Ordonanţă de urgenţă prin care a fost interzisă comercializarea unui număr de 36 de substanţe şi plante etnobotanice, care au fost asimilate drogurilor.

Iniţiativa Guvernului a fost motivată de situaţia apariţiei în România a unor magazine în care se comercializau o serie de produse ce aveau în componenţă plante şi substanţe cu proprietăţi psihoactive, care s-au dovedit a fi deosebit de periculoase pentru sănătate, care erau considerate "droguri legale".

Şi după apariţia acestei ordonanţe însă sute de tineri au continuat să ajungă la spital în stare gravă, în urma consumului de plante etnobotanice procurate fie de la magazine specializate, fie achiziţionate de pe internet. Totodată, s-a înregistrat o scădere a vârstei consumatorilor de astfel de substanţe.

În aceste condiţii, medicii şi inspectoratele şcolare au solicitat închiderea magazinelor care comercializează astfel de produse.

De asemenea, în urma controalelor, mai multe magazine din diferite zone ale ţării au fost închise, iar unele autorităţi locale au decis interzicerea acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici