CFR Călători avertizează că marţi are loc o grevă feroviară în Grecia
CFR Călători informează că, în data de 14 septembrie 2010, va avea loc o grevă a personalului feroviar din Grecia, iar din această cauză, între staţiile feroviare greceşti Kulata – Thessaloniki şi retur, călătorii vor fi transportaţi cu mijloace auto pentru a se îmbarca la trenul internaţional care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Kulata – Bucureşti Nord, astfel:
-
trenul Rapid 463 care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Sofia – Kulata -Thessaloniki, şi care a plecat din Bucureşti Nord astăzi, 13 septembrie 2010, va circula numai pe distanţa Bucureşti Nord (pl.12.24) – Sofia – Kulata (sos. 02.25), urmând ca pe parcursul elen Kulata – Thessaloniki, călătorii să fie transportaţi cu mijloace auto;
-
trenul Rapid 462 care circula pe relaţia Thessaloniki – Kulata – Sofia – Bucureşti Nord, cu plecare în data de 14 septembrie 2010 din Thessaloniki, pe parcursul elen Thessaloniki – Kulata, călătorii vor fi transportaţi cu mijloace auto, urmând ca aceştia să îşi continue călătoria cu trenul pe distanţa Kulata (pl. 03.50) – Sofia – Bucureşti Nord (sos. 18.30), potrivit Căilor Ferate Române (CFR).
Călătorii pot solicita informaţii despre circulaţia trenurilor internaţionale la staţiile şi agenţiile CFR, la numerele de telefon: 021/319 95 65/ interior 134.608; 134.615 (casa internaţională staţia Bucureşti Nord), 021/314.55.28 (Agenţia de voiaj CFR nr. 1 – Bucureşti).