CFR Călători: Infarctul, cauza decesului unui călător în trenul Intercity Bucureşti-Oradea
Călătorul găsit mort, luni, în trenul Intercity care circula pe relaţia Bucureşti - Cluj - Oradea a suferit un infarct, a declarat pentru MEDIAFAX directorul CFR Călători, Alexandru Noapteş.
CFR Călători: Infarctul, cauza decesului unui călător în trenul Intercity Bucureşti-Oradea (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Directorul CFR Călători a precizat că Poliţia Transporturi Feroviare a constatat că persoana a murit din cauze naturale, respectiv un infarct.
Trenul Intercity care circulă pe relaţia Bucureşti - Cluj - Oradea şi care trebuia să plece din gara Bucureşti Nord luni, la ora 13.00, a avut peste o oră şi jumătate întârziere, din cauză că într-unul din vagoane a fost găsit un om mort.
Călătorii au observat, într-unul dintre vagoane, o persoană care părea moartă. A fost anunţat conductorul, iar la faţa locului s-a deplasat un procuror care a constatat că, într-adevăr, omul este mort.
Conform CFR Călători, trenul s-a pus în mişcare la ora 14.36, cu o întârziere de 96 de minute, întârziere cauzată, în cea mai mare parte, de refuzul călătorilor de a se muta din vagonul în care a fost găsită persoana decedată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO