Gabriel Toncean: „Sălile de fitness se vor redeschide în cel mai scurt timp”
„Am asigurat autorităţile că noi, iubitorii şi practicanţii acestui sport, vom respecta toate măsurile de precauţie, la fel cum am făcut-o şi până acum”, a scris Gabriel Toncean pe pagina sa de facebook, precizând că a găsit şi în actualul premier al României un sprijin pentru iubitorii sportului.
„Sunt convins că Executivul condus de Prim-ministrul Florin Cîţu va lua cele mai bune decizii” a mai spus Toncean, care mai adaugă că susţine campania de vaccinare împotriva Covid-19 şi consideră că imunizarea împotriva noului coronavirus va fi factorul determinant pentru revenirea la normalitate.