Prima pagină » Social » CFR înlocuieşte trenurile cu autobuze între Caracal şi Roşiori Nord după accidentul feroviar

CFR înlocuieşte trenurile cu autobuze între Caracal şi Roşiori Nord după accidentul feroviar

Pasagerii care călătoresc între Mihăeşti şi Radomireşti vor fi transportaţi cu autobuze între staţiile Caracal şi Roşiori Nord, în ambele direcţii.
CFR înlocuieşte trenurile cu autobuze între Caracal şi Roşiori Nord după accidentul feroviar
Andreea Tobias
19 feb. 2025, 15:25, Social

Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) anunţă că măsura vine după ce un tren de marfă a deraiat şi a lovit un alt marfar, în judeţul Olt. În urma accidentului, un bărbat a murit.

Transportul cu autobuze va continua până când specialiştii CFR vor termina lucrările de intervenţie în zona afectată.

Călătorii sunt sfătuiţi să ia în calcul posibile întârzieri în program şi să verifice informaţiile actualizate despre curse înainte de a porni la drum.