CFR: Restrângerea listei de medicamente compensate şi gratuite ar putea crea probleme bolnavilor

Stabilirea numărului de medicamente generice pentru o afecţiune trebuie făcută cu rigurozitate de specialişti, iar restrângerea listei de medicamente compensate şi gratuite ar putea crea probleme bolnavilor, spune preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România (CFR), Dumitru Lupuleasa.

Urmărește
7 afișări

"Restrângerea listei de compensate şi gratuite care ar putea viza un număr mai mic de DCI-uri pentru fiecare afecţiune ar putea crea probleme în tratamentele bolnavilor. Comisia de specialitate a ministerului trebuie să analizeze cu responsabilitate numărul medicamentelor generice incluse pe liste pentru fiecare afecţiune astfel încât tratamentul să nu fie pus în pericol", a spus, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Farmaciştilor.

Dumitru Lupuleasa a arătat că în prezent lista este generoasă, dar că orice schimbare trebuie analizată cu multă atenţie.

"Includerea unor tratamente generice de calitate pe listele de compensate şi gratuite nu afectează tratamentul bolnavilor, însă restrângerea listelor ar putea aduce prejudicii", a spus Lupuleasa.

Potrivit acestuia, medicamentele generice care se găsesc pe piaţa din România în prezent sunt de calitate atâta timp cât sunt autorizate de Agenţia Naţională a Medicamentului. "Ar fi riscant dacă pe piaţă, din cauza unor constrângeri, ar apărea falsuri. Până acum, aşa ceva nu există, din câte ştiu eu", a adăugat preşedintele Colegiului Farmaciştilor.

Guvernul va revizui lista medicamentelor compensate sau eliberate gratuit, pentru a diminua numărul acestora şi a le înlocui pe cele rămase cu medicamente mai ieftine, şi va reduce numărul de paturi din spitale cu un total de 5.700, în două etape, până la sfârşitul fiecărui semestru al acestui an.

În acelaşi timp, pachetul de servicii sociale din sistemul medical va fi "reformat" cu asistenţa Băncii Mondiale, astfel încât să nu mai fie finanţate acele costuri cu sănătatea considerate neesenţiale, relevă scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) la finalul evaluării din ianuarie-februarie, document obţinut de MEDIAFAX.

"Vom revizui lista de medicamente compensate şi gratuite stabilite prin hotărâre de guvern în 2008, cu intenţia de a reduce numărul acestor medicamente şi de a ne îndrepta spre medicamente generice (mai ieftine - n.r.), acolo unde este posibil. În cele din urmă, vom revizui bugetele spitalelor şi vom începe să implementăm strategia de raţionalizare a spitalelor, cu obiectivul de a reduce numărul paturilor de spital finanţate, de la 135.200 la 133.000, până la sfârşitul lunii iunie 2011, şi la 129.500, până la sfârşitul lunii decembrie 2011", sunt angajamentele asumate de Guvern în document.

În vara anului trecut, Guvernul a decis, în urma înţelegerii cu FMI, reducerea altor 9.200 de paturi în spitale şi a 577 posturi de directori, concomitent cu transferul a 373 de spitale în administrarea autorităţilor locale.

Tot cu asistenţa Băncii Mondiale va fi revizuită şi formula de compensare folosită la nivelul Casei Naţionale de Sănătate, prin introducerea unui mecanism în care "banii vor urma pacientul".

Pentru anul viitor, Guvernul îşi anunţă intenţia de a controla costurile farmaceutice ale celor mai scumpe medicamente printr-un nou sistem electronic de prescripţii şi pe baza unor proceduri mai stricte.

Clarificarea cadrului legal privind taxa clawback percepută distribuitorilor de medicamente, eliminarea obligativităţii contractelor de mandat încheiate cu toate spitalele, stabilirea unor plafoane orientative pentru servicii trimestriale contractate cu spitalele şi compensarea medicilor care respectă aceste plafoane sunt alte măsuri incluse în scrisoarea de intenţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici