CGMB a aprobat înfiinţarea Căminului pentru persoane vârstnice al municipiul Bucureşti
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat în şedinţa de joi un proiect de hotărâre privind înfiinţarea Căminului pentru persoane vârstnice "Acad. Nicolae Cajal", prin reorganizarea Spitalului Clinic Caritas, care se desfiinţează.
Subiectul privind desfiinţarea Spitalului Clinic Caritas a creat vii controverse în CGMB, întrucât textul de pe ordinea de zi era diferit de cel de privind proiectul de hotărâre ce urma să fie transmis Ministerului Muncii.
Primarul general al Capitalei a explicat faptul că problema Spitalului Caritas este veche, el fiind revendicat în urmă cu 11 ani, cu excepţia unei singure clădiri. "În semn de respect pentru profesorul Cajal, care a sprijinit acest spital, am hotărât ca atât căminul pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti să-i poarte numele aşa cum şi Spitalul Caritas a avut acelaşi nume. Clădirea care va deveni cămin de bătrâni reprezintă un paviliion din spitalul care a fost înapoiat în 2005, prin hotărâre de primar, comunităţii evreieşti", a explicat Sorin Oprescu.
El a mai spus că două etaje din căminul în care vor fi internate persoanele vârtsnice sunt destinate pentru recuperare şi examinare, expertiza celor în dificultate.
Planul privind mutarea acestui spital a fost cunoscut de către conducerea unităţi sanitare în urmă cu două luni. În acest moment, toţi angajaţii şi-au găsit un loc de muncă şi au fost încadraţi, excepţie făcând trei medici, a mai spus edilul şef al Capitalei.
Este vorba despre un medic care a susţinut examenul la Spitalul Caritas, dar al căruia examen nu a fost validat. Un chirurg care urma să se mute la Spitalul Carol Davila, dar a refuzat acest lucru, motiv pentru care a fost angajat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, în secţia condusă de primarul general. Şi un al treilea chirurg care a fost transferat la Carol Davila.
Am asigurat toate locurile, a adăugat primarul general.
El a mai spus că 35 de persoane au dorit să rămână în structura căminului de bătrâni. "Toată lumea şi-a luat salariul, aşa amărât cum este. Dacă veţi respinge acest proiect de hotărâre atunci 32 de persoane vor rămâne fără locuri de muncă. Ei au optat să rămână în structura căminului de bătrâni, care urmează să fie finanţat de Ministerul Muncii", a mai spus Oprescu.
În final, proiectul de hotărâre privind înfiinţarea căminului pentru persoane vârstnice al municipiului Bucureşti "Acad. Nicolae Cajal", a fost aprobat în unanimitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO