- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Chestionare în rândul elevilor din Gorj despre posibile cauze ce îi împing pe adolescenţi la suicid
ISJ Gorj va împărţi chestionare elevilor de liceu şi celor din clasele a opta cu întrebări despre posibilele cauze care pot determina un adolescent să se sinucidă, după ce doi tineri şi-au luat zilele, iar în cazul unei adolescente există suspiciunea că a încercat să îşi ia viaţa.
Inspectorul şcolar general adjunct, Gheorghe Mitescu, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX că instituţia pe care o reprezintă va derula o campanie de analiză psihologică în rândul elevilor de liceu şi de clasa a opta.
Potrivit sursei citate, campania va fi derulată de toţi cei 49 de consilieri psihopedagogi din cadrul ISJ Gorj, prin aplicare de chestionare, în perioada 31 mai - 7 iunie.
"Am convocat psihologii din centrul de asistenţă psihopedagică pentru identificarea unor măsuri imediate faţă de aceste cazuri extreme care au avut loc în rândul elevilor. Aplicarea de chestionare este o practică permanentă în acest domeniu de activitate, tematica fiind diversificată, alegerea făcându-se în funcţie de nevoile sesizate la elevi. De data aceasta, avem în vedere posibilele cauze care ar putea influenţa negativ un adolescent şi care ar putea încuraja eventualele tendinţe suicidale", a spus Mitescu.
Potrivit acestuia, iniţiativa reprezintă o modalitate de prevenire şi combatere a unor gesturi extreme în rândurile adolescenţilor, mai ales că în ultimele zece zile în Târgu Jiu au fost înregistrate două cazuri de suicid şi o tentativă în rândurile elevilor.
"Chestionarele vor fi analizate şi ele vor rămâne confidenţiale, în portofoliul consilierul psihopedagog, scopul nostru fiind doar identificarea cauzelor şi excluderea acestora", a mai spus Mitescu.
În ultimele săptămâni, doi elevi din Târgu Jiu, o fată şi un băiat, au fost găsiţi morţi în râul Jiu, în cazul lor fiind vorba despre sinucidere, întrucât aveau la ei rucsacuri pline cu pietre.
Luni, o elevă în vârstă de 13 ani din judeţul Gorj a fost salvată de la înec, de un tânăr care a sărit după ea în râul Jiu, reuşind să o scoată la timp din apă, iar poliţiştii verifică dacă adolescenta a vrut să se sinucidă sau a fost vorba despre un accident.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
-
Adrian Sârbu: Ordonanţa-trenuleţ nu va rezolva nimic. Bugetul României e o cutie neagră urât mirositoare. Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO