Avocatul Poporului a vrut să ştie clar, de la cei responsabili, câţi oameni trăiesc în ţara România şi câţi au drept de vot. O singură instituţie, din cele trei întrebate, a răspuns.
„Spuneţi-mi şi mie care este populaţia Bucureştiului, populaţia României, câţi oameni sunt înscrisiţi pe listele electorale, pentru că avem acum, în decembrie alegeri. Am trimis solicitări către instituţiile statului. Am trimis către AEP, MAI, INS, n-am primit niciun răspuns”, spune Renate Weber.
Avocatul Poporului a primit în cele din urmă răspuns de la una dintre instituţii.
„Ultima cifră – 18.900.000 înscrişi în registrul electoral, la care se adaugă copiii. Minus 740 de mii care locuisc în afară ţării”, contină Weber.
Avocatul Poporului spune că a vorbit cu şeful Institutului Naţional de Statistică a doua zi după ce i-a trimis solicitarea.
„INS încă nu a răspuns, a doua zi am intrat într-o emisiune cu directorul INS şi a spus că a primit cererea mea. Au trecut două săptămâni de atunci. Legea le permite să răspundă într-o lună”, este concluzia lui Renate Weber.