Gabriela Firea, despre restanţele de la ELCEN: Aceste pisici negre nu fac altceva decât să-i sperie pe cetăţeni
„Termoenergetica este principalul client al ELCEN, am fost întodeauna buni platnici, până în momentele în care guvernele ne-au tăiat cota aferentă Municipiului Bucureşti, şi atunci au fost anumite probleme de alocare (…) Trebuie să se manifeste înţelegere. Solicitarea a fost, spre exemplu, să le plătim lunar 200 de milioane de lei. Cum am putea să alocăm 200 de milioane de lei, câtă vreme Primăria Capitalei primeşte ca şi cotă defalcată 200 şi ceva de milioane de lei?”, a declarat, marţi, Gabriela Firea.
Edilul a mai precizat că energia termică nu poate fi oprită, fiind vorba de infrastructură critică.
„Aceste pisici negre arătate public din partea ELCEN nu fac altceva decât să-i sperie pe cetăţeni. Ei cu asta se ocupă. Este infrastructură critică energia termică, nu poate fi oprită că decide un domn de la ELCEN şi care consideră că Primăria Capitalei nu mai are altceva de achitat decât termoficarea”, a mai precizat Firea.
Reacţia edilului vine după ce, luni, reprezentanţii ELCEN au precizat că din cauza neachitării de către Primăria Capitalei a plăţilor pentru agentul termic destinat Municipiului Bucureşti, ELCEN se apropie de situaţia în care nu va putea plăti materia primă, gazul natural, către furnizorul Romgaz şi nici salariile propriilor angajaţi.
La rândul său, Romgaz, furnizorul de gaz ar putea sista livrarea materiei prime ca urmare a neîncasării contravalorii pentru gazele livrate, ceea ce ar putea conduce la întreruperea furnizării apei calde şi a căldurii la consumatori.