Până astăzi, 4 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.982 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.048.072 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 271 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 43 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.298 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 03.08.2021 (10:00) – 04.08.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP un decese (bărbat), al unui pacient infectat cu noul coronavirus, internat într-un spital din judeţul Maramureş.
Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani şi pacientul a prezentat comorbidităţi.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 456. Dintre acestea, 67 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.737.920 de teste RT-PCR şi 1.898.251 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.223 de teste RT-PCR (6.078 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.145 la cerere) şi 15.525 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.289 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 610 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 53.738 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 331 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 918 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 3 august, 382 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 74.500 de lei.
Până marţi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.711 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.047.915 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 233 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 34 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.297 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS–CoV-2 au decedat.
În intervalul 02.08.2021 (10:00) – 03.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitale din judeţele Bacău, Braşov, Neamţ şi Teleorman.
Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Unul dintre decese este anterior intervalului mai sus menţionat şi a fost introdus în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, în urma verificărilor efectuate. Acesta s-a produs în luna octombrie 2020, în judeţul Braşov.
Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au înregistrat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 441. Dintre acestea, 60 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.723.697 de teste RT-PCR şi 1.882.726 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.561 de teste RT-PCR (6.294 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 8.267 la cerere) şi 19.306 teste rapide antigenice.