Cinci bărbaţi au toturat o bătrână până a murit. Au lovit-o cu ciocanul şi cu un scaun metalic
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Marius Anton, Sebastian Anton, Fănel Ţîrel Isofache, Silviu Toma şi Robert Ştefăniţă Tăndălache, pentru omor deosebit de grav, tâlhărie, violare de domiciliu şi furt calificat.
În noaptea de 5 spre 6 martie 2011, bărbaţii au intrat în casa lui S.P. (în vârstă de 76 ani), care locuia singură într-o localitate din judeţul Brăila, cu scopul de a o jefui.
Întrucât bătrâna nu s-a conformat cererii inculpaţilor, pentru a o determina să le dea banii, bărbaţii au ameninţat-o mai întâi cu moartea, apoi au exercitat violenţe asupra acesteia, lovind-o repetat cu un ciocan, un scaun cu schelet metalic, un lemn, precum şi cu pumnii şi picioarele.
După aproximativ o oră, cei cinci şi-au abandonat victima în propria locuinţă, în stare de agonie din pricina multiplelor leziuni pe care i le cauzaseră, şi au plecat cu banii şi bunurile acesteia. Victima a decedat, trei zile mai târziu, într-o unitate spitalicească.
Din cercetări a mai reieşit că, în aceeaşi noapte, nemulţumiţi de valoarea bunurilor sustrase de la bătrână, inculpaţii au pătruns şi în curtea altei persoane, P.D., de unde au furat şapte păsări.
Tribunalul Brăila se va pronunţa asupra vinovăţiei celor cinci.