Cinci bărbaţi, reţinuţi de poliţiştii bucureşteni pentru trafic de heroină
This browser does not support the video element.
Poliţiştii antidrog de la crimă organizată (BCCO) au început ancheta privind acest caz la începutul lunii martie, vizând o grupare de traficanţi de droguri ce acţiona în Sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei, informează Poliţia Română.
Astfel, anchetatorii au organizat trei prinderi în flagrant pentru reţinerea suspecţilor şi patru percheziţii domiciliare.
Poliţiştii i-au prins în flagrant delict pe P.I. şi V.D., miercuri, în timp ce vindeau patru doze de heroină.
În baza unei autorizaţii emise de Tribunalul Bucureşti, anchetatorii au percheziţionat şi domiciliul primului suspect, de unde au confiscat trei grame de heroină, peste 230 de comprimate de metadonă, aproape 2.500 de lei care ar proveni din traficul de droguri, un cântar electonic de precizie şi diferite materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor.
În aceeaşi zi, în jurul orei 19.30, poliţişii antidrog au prins în flagrant delict un alt membru al reţelei, N. G, în timp ce vindea două doze de heroină, iar câteva ore mai târziu i-au prins în flagrant delict pe I. N şi S. C în timp ce vindeau două grame de heroină.
Poliţiştii au percheziţionat şi domiciliile lui N.G, I.N şi S.C, unde au găsit materiale folosite la porţionarea, ambalarea şi consumul drogurilor, precum şi bani.
În urma audierilor efectuate, P. I., V. D., N. G, I. N şi S. C. au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de mare risc.
Poliţiştii antidrog continuă investigaţiile în acest caz.