Cinci copii care se aflau într-o staţie de autobuz au fost accidentaţi de o maşină

Publicat: 21 11. 2017, 13:06
Actualizat: 24 08. 2021, 08:37

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, accidentul a avut loc într-o staţie de abutobuz, situată pe raza localităţii Liteni, din comuna Moara, judeţul Suceava.

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, toţi copiii fiind conştienţi şi stabili.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, comisarul Ionuţ Epureanu, a declarat, corespondentului Mediafax, că accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza vitezei.

“Accidentul s-a petrecut pe raza comunei Moara, în satul Liteni, într-o staţie de autobuz situată în apropierea şcolii. Şoferul unui autoturism, probabil din cauza vitezei, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi a acroşat cinci copii care se aflau în staţia de autobuz. Copiii se află în ambulanţă, pentru evaluare, toţi sunt conştienţi”, a declarat Epureanu.

Potrivit acestuia, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Şoferul va fi testat cu aparatul etilotest, iar apoi va fi transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice.