Cinci elevi ai unui liceu din Ploieşti, răniţi după ce o sobă a explodat într-o sală de clasă

Cinci elevi ai Liceului Auto din Ploieşti au fost răniţi, marţi dimineaţă, după ce o sobă a explodat într-o sală de clasă, victimele fiind transportate de mai multe ambulanţe la Unitatea de Primire Urgenţe.

Urmărește
102 afișări
Imaginea articolului Cinci elevi ai unui liceu din Ploieşti, răniţi după ce o sobă a explodat într-o sală de clasă

Cinci elevi ai unui liceu din Ploieşti, răniţi după ce o sobă a explodat într-o sală de clasă

În urma deflagraţiei, care nu a fost urmată de incendiu, cinci elevi de clasa a X-a au fost răniţi. Doi dintre ei au fost preluaţi de ambulanţe SMURD, iar ceilalţi trei de Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova, Gheorghe Borovină, afirmă că explozia de la Liceul Auto din Ploieşti nu a fost provocată de o joacă a copiilor, aşa cum arătau primele informaţii, şi că deflagraţia s-a produs după ce focul s-a stins, iar elevii au vrut să îl reaprindă.

Şeful Inspectoratului Şcolar Prahova, Gheorghe Borovină, a declarat că deflagraţia a avut loc la ora 8.25, când elevii se aflau în pauza dintre prima şi a doua oră de curs şi îl aşteptau pe profesor.

El a precizat că focul din sobă s-a stins, iar elevii au vrut să îl reaprindă, moment în care s-a produs explozia.

Potrivit sursei citate, în prezent furnizarea gazului este oprită în şcoală, iar orele au fost întrerupte la clasa în care a avut loc explozia, dar şi la alte două clase învecinate.

Şeful Inspectoratului Şcolar a mai spus că sala de clasă unde a avut loc deflagraţia se află într-un corp vechi de clădire, unde încălzirea se face cu sobe de teracotă care funcţionează pe bază de gaz, iar până în prezent nu au mai existat probleme.

Pe de altă parte, cei cinci elevi care au fost răniţi în urma exploziei sunt în stare bună.

Oresta Vasile, managerul Spitalului de Pediatrie din Ploieşti, unde au fost duşi cei cinci elevi răniţi, a declarat că cei cinci adolescenţi au excoriaţii, dar şi lovituri la cap, motiv pentru care medicii de la Spitalul de Pediatrie au decis să îi trimită la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru un consult neurologic.

Toţi elevii sunt conştienţi, iar rănile pe care le au sunt minore, a precizat medicul.

Patru dintre elevi au 15 ani, iar celălalt are 16 ani.

MECTS: Se va verifica dacă la Liceul Auto Ploieşti s-au respectat normele de prevenire a incendiilor

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a discutat cu inspectorul şcolar general din judeţul Prahova, Gheorghe Borovină şi cu şeful Centrului Operaţional ISU, colonelul Onofrei, despre explozie, urmând să se verifice dacă au fost respectate normele de prevenire a incendiilor.

Ministerul Educaţiei a informat, marţi, că în ceea ce priveşte procedurile de evacuare în deplină siguranţă a elevilor în urma incendiului, acestea au fost respectate cu stricteţe la Grupul Şcolar Transporturi Ploieşti.

În acest caz urmează însă să se verifice dacă au fost respectate normele de prevenire a incendiilor.

Funeriu a fost informat de inspectorul şcolar general din judeţul Prahova, Gheorghe Borovină că cei cinci elevi au fost răniţi uşor şi sunt în afara oricărui pericol.

Niciunul dintre elevii răniţi în explozia de la Ploieşti nu a rămas internat

Niciunul din cei cinci elevi răniţi nu va rămâne internat, starea de sănătate a adolescenţilor fiind bună.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova, Gheorghe Borovină, a declarat că adolescenţii au fost consultaţi la Spitalul Judeţean de un medic neurolog şi că s-a constatat că starea acestora este bună, nefiind necesară internarea lor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici