- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cinci elevi au fost eliminaţi de la examenul de bacalaureat, la Suceava, pentru fraudă
Cinci candidaţi la examenul de bacalaureat din Suceava au fost eliminaţi, luni, de la proba scrisă la limba şi literatura română, pentru fraudă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Laurenţa Hacman, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că trei din cei cinci candidaţi eliminaţi pentru fraudă sunt de la centrul de examen de la Colegiul "Alexandru cel Bun" din Gura Humorului, unul de la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă" din Câmpulung Moldovenesc şi unul de la centrul de examen organizat la Grupul Şcolar "Ion Nistor" din Vicovu de Sus.
Potrivit sursei citate, la Vicovu de Sus preşedintele centrului de examen a descoperit un candidat care avea o fiţuică în foaia de examen, la Gura Humorului delegatul comisiei judeţene a găsit mai multe foi în două săli de examen unde erau cei trei candidaţi care au fost eliminaţi, iar la Câmpulung Moldovenesc, în timp ce asistenţii se ocupau de secretizarea tezelor, au sesizat că un candidat a ascuns o foaie, acesta fiind eliminat.
Hacman a mai spus că doi candidaţi la bacalureat care au probleme medicale au susţinut proba în condiţii speciale, respectiv un candidat din Câmpulung Moldovenesc care a suferit o fractură a susţinut proba prin dictare, iar un altul, din Suceava, care a suferit un accident, a susţinut proba la spital prin dictare, cu o comisie desemnată conform metodologiei de organizare a examenului de bacalaureat.
În judeţul Suceava s-au înscris la examenul de Bacalaureat 7.342 de candidaţi, iar la proba de limba română s-au înscris 7.127 de candidaţi, dar s-au prezentat 6.975 dintre aceştia.
Potrivit metodologiei de desfăşurare a examenului de bacalaureat pentru anul 2011, un candidat eliminat din examen pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamnă şi nici la cea din vara lui 2012. El va avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.
În zilele următoare, respectiv 29 iunie şi 1 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.
Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 3 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 5 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO