Cinci istorioare despre Transfăgărăşan, spuse pe potecile „Anii Drumeţiei”

Pe cărările munţilor ce străjuiesc temerara reuşită de la mijlocul anilor 70, s-au aflat, şi încă mai sunt, oameni care cunosc unele povestioare mai puţin circulate. Printre aceştia se numără Radu Zaharie, unul dintre cei mai experimentaţi ghizi montani ai judeţului Sibiu, colaborator al programului Anii Drumeţiei, relatează Consiliul Judeţean Sibiu.

„Am cunoscut oameni care au lucrat efectiv la Transfăgărăşan, sau care au fost pădurari, cabanieri sau salvamontişti în această zonă. De la toţi am aflat câte ceva şi, de cele mai multe ori, m-am cutremurat”.

„Nu a fost Ceauşescu, ci Winter”

Ideea construirii unui drum care să lege, peste munte, Muntenia de Transilvania, a aparţinut lui Richard Winter, fost prim-secretar al judeţului Sibiu, începând cu anul 1968. „Winter iubea muntele şi avea un plan pentru construirea unui resort în zona Bâlea Lac. Pe lângă hoteluri şi linii de teleferic, erau propuse şi un teren sportiv, cu patinoar, teren de hochei şi pârtii de schi, după modelul unor staţiuni din Italia, unde au şi fost organizate unele vizite de documentare”, spune Radu Zaharie, precizând totodată că „Pe lângă turism, se dorea şi dezvoltarea exploatărilor forestiere şi utilizarea mai bună a păşunilor alpine, iar o rută de acces era necesară”.
Aşa cum se ştie, Nicolae Ceauşescu a decis, în urma invaziei din 1968 a Cehoslovaciei, de către trupele Pactului de la Varşovia, construirea unui drum, care să permită mutarea rapidă de trupe între Muntenia şi Transilvania. „Chiar dacă Ceauşescu a început lucrarea, ideea drumului peste munte a fost a lui Winter.”

Barăcile şi urşii cerşetori de la Bâlea Cascadă

În zona Cascadei Bâlea au fost amenajate mai multe barăci în care locuiau cei care munceau la porţiunea de nord a Transfăgărăşanului, aflată pe teritoriul judeţului Sibiu. „Locuiau cam 100 de persoane într-o baracă, iar condiţiile erau grele, apa îngheţa în ligheane pe timpul iernii. O cisternă cu apă caldă urca doar sâmbăta, pentru ca oamenii să se poată spăla.”
Urşii „cerşetori” erau prezenţi şi în urmă cu o jumătate de secol: „Exista şi o gospodărie de animale, de unde au început să dispară purcei. Au descoperit că urşii erau vinovaţii, astfel încât au fost amenajate nişte troace, la o distanţă considerabilă faţă de locul în care erau crescuţi porcii, în care erau puse resturi de la cantina militarilor. Aşa au scăpat de urşi”.

Bani mulţi, pe carnete de la CEC

„Am cunoscut un tehnician care a lucrat la asfaltarea Transfăgărăşanului, operaţiune care s-a făcut după inaugurarea lui, la 1974. Mi-a spus că a reuşit să-şi cumpere o Dacie cu salariul pe 5 luni. Asta înseamnă cam 14.000 lei pe lună.”
Nici soldaţii nu au fost uitaţi atunci când se făceau plăţile: „În ziua de soldă, la Bâlea Cascadă urca o angajată a sucursalei Sibiu a Casei de Economii şi Consemnaţiuni. Majoritatea militarilor semnau pentru bani şi îi depuneau, direct, pe carnete de economii. Oricum, banii nu au recompensat niciodată cu adevărat munca grea pe care au prestat-o fără încetare, fie că a fost vară sau iarnă.”

Cabanele „gemene” de la Bâlea Cascadă şi Cumpăna

Dacă soldaţilor le-au fost amenajate barăci în zona Cascadei Bâlea, pentru ofiţeri au fost construite doua cabane. Ambele au fost executate de Trustul „Carpaţi”, după proiecte identice, una fiind amplasată pe versantul nordic, la Bâlea Cascadă, iar cealaltă pe versantul sudic, la Cumpăna.
„Cele două cabane au fost construite în 1972, tot atunci fiind ridicată şi cabana de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu de la Bâlea Lac, cunoscută acum drept Vila Paltinul. În 1974, în anul inaugurării Transfăgărăşanului, o furtună a smuls acoperişul vilei, aruncându-l în apele lacului. A fost înlocuit imediat întrucât Ceauşescu venea des la Bâlea pentru a vâna capre negre”.

Avertismentul primului şef de Salvamont din România

Judeţul Sibiu a avut primul Serviciu Public Salvamont din ţara noastră, condus fiind de regretatul Toma Boerescu, o legendă a muntelui. În primăvara anului 1972, acesta s-a adresat ofiţerilor cerându-le să suspende dinamitările la porţiunea de drum de sub Muchia Bâlii, din cauza pericolului de avalanşă. „Nu l-au ascultat, deşi Toma Boerescu era omul care ştia totul despre munte. Pe 10 mai, avalanşa a prins 14 militari, 6 pierzându-şi viaţa. Ofiţerii şi-au dat seama că şeful Salvamont Sibiu are dreptate şi au decis să instaleze panouri din fontă menite să împiedice alunecarea zăpezii. Şi astăzi, pe Muchea Bâlii pot fi observate acele panouri din fontă pe care salvamontiştii le numesc „greble”.

Pe poteci, cu Radu Zaharie

De o parte şi de cealaltă a Transfăgărăşanului se află numeroase poteci amenajate de Consiliul Judeţean Sibiu, prin Programul „Anii Drumeţiei”. Turiştii pot urca în Vânătoarea lui Buteanu, pe Vârful Netedu sau coborî la Cascada Bâlea, fiecare drumeţie oferind imaginea spectaculoasă a Transfăgărăşanului.
Despre însemnătatea drumului şi sacrificiul celor ce l-au zămislit dăltuind în stâncă, le vorbeşte, de fiecare dată, ghidul Radu Zaharie: „Cu greu ne putem imagina, noi, cei de astăzi, despre cum s-a muncit atunci, despre suferinţele îndurate. Era o altă lume, o altă mentalitate, în care ordinul se executa. Au muncit din greu, dar cu convingere, fiindcă realizau mental adevărata dimensiune a lucrării la care luau parte, care era ceva grandios, care avea să dăinuie în timp. Acei oameni au fost victime şi eroi”.
Transfăgărăşanul însumează 151 de kilometri, 91 dintre aceştia, cei mai dificili, fiind construiţi în doar 4 ani şi jumătate. Partea de nord, amplasată în judeţul Sibiu, a fost cea mai dificil de executat, forţa miilor de kilograme de dinamită folosite fiind depăşită doar de dârzenia şi forţa braţelor zecilor de mii de truditori ce au înfruntat şi supus muntele.
Fiecare pas făcut pe Transfăgărăşan, fiecare istorioară rostită pe poticile ce-l însoţesc spre crestele înalte, ne amintesc un lucru ce nu trebuie uitat: judeţul Sibiu are oameni şi locuri de poveste!

Sursa foto: Facebook / Consiliul Judeţean Sibiu