Cinci mii de poliţişti din toată ţara vor picheta marţi Palatul Parlamentului
Cinci mii de poliţişti din toată ţara sunt aşteptaţi să participe marţi la pichetarea Palatului Parlamentului, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, acţiunea urmând să aibă loc la intrarea din "13 Septembrie", în ziua prevăzută pentru dezbaterea moţiunii de cenzură
Cinci mii de poliţişti din toată ţara vor picheta marţi Palatul Parlamentului (Imagine: Andreea_Balaurea/Mediafax Foto)
Potrivit liderului filialei Prahova a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi personalului Contractual, Florian Ioniţă, aproximativ cinci mii de poliţişti sunt aşteptaţi să participe, marţi, la pichetarea Palatului Parlamentului, în semn de protest faţă de reducerea salariilor cu 25 la sută în sectorul bugetar.
Acţiunea de protest va avea loc la intrarea din strada "13 septembrie" a Palatului Parlamentului, începând cu ora 8:45, în ziua în care este prevăzută să se desfăşoare moţiunea de cenzură.
"Vom încerca astfel să-i influenţăm pe aleşii noştri, deputaţi şi senatori, pentru a trece moţiunea de cenzură. Poate va veni altcineva cu capul pe umeri, care să conştientizeze că diminuările de salarii sunt foarte mari. (...) Nu cred că mai e de stat în Poliţia Română la momentul ăsta", a declarat Florian Ioniţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Acesta a precizat că la nivel naţional un număr de 55.000 de poliţişti sunt membri de sindicat şi că la protestul de marţi vor participa doar poliţiştii care nu vor fi în timpul programului de lucru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO