Prima pagină » Social » Traian Băsescu, despre legile justiţiei :Au destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare

Traian Băsescu, despre legile justiţiei :Au destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că modificările propuse de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la legile justiţiei au "destule deficienţe", însă, introduc şi "elemente extrem de necesare".
Traian Băsescu, despre legile justiţiei :Au destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare

„Secţia de procurori a votat in corpore împotriva legilor justiţiei propuse de Tudorel Toader, care au (…) destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare justiţiei. De partea cealaltă — 8 voturi, în care au fost 6 judecători, în frunte cu preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile. (…) Este clar că proiectele de legi, aşa cum sunt ele făcute, vizează câteva elemente, printre care reaşezarea judecătorului acolo unde îi este locul”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la România TV.

Traian Băsescu a afirmat că semnificaţia votului din CSM privind propunerile de modificare a legilor justiţiei este „mai profundă decât pare”.

„Semnificaţia acestui vot este mult mai profundă decât pare. (…) Semnificaţia este că procurorii sunt parte a unui sistem sprijinit şi de judecători. Trei judecători care şi-au trădat credinţa de judecători şi, în loc să se bată pentru (…) o justiţie corectă, au spus: <>'”, a arătat Băsescu.

Băsescu a afirmat şi că DNA este o instituţie „prost administrată”.

„După numărul destul de mare de oameni care nu vor să mai lucreze în DNA, este clar că instituţia este prost administrată. Adică în momentul în care tu, ca şi conducător, reuşeşti să-ţi ostilizezi chiar propriul tău personal, în afară de slugile alea — că sunt vreo 5-6-7, care sunt slugoi de meserie—, trebuie să înţelegi că ai greşit. Soluţia corectă este să te desparţi de instituţie, pentru că îi faci rău. Deşi sunt convins că domnul Iohannis o va menţine până la expirarea mandatului—, fiecare zi în care doamna Kovesi este în fruntea instituţiei, dăunează, erodează credibilitatea DNA”, a adăugat Băsescu.

Traian Băsescu a afirmat că raportul privind rezultatele controlului pe care Inspecţia Judiciară l-a făcut la DNA „nu va produce efecte”.

„Indiferent care este conţinutul raportului, el nu va produce efecte. Dacă este un conţinut favorabil DNA, va rămâne aşa cum este. Dacă este un conţinut nefavorabil DNA, va fi invalidat în CSM”,a spus preşedintele PMP.