Cinci persoane rănite uşor, în urma unui accident din zona Pieţei Moghioroş
Patru persoane care se aflau pe terasa din zona Pieţei Moghioroş şi şoferul maşinii care a provocat accidentul au fost rănite uşor, patru dintre acestea fiind duse cu ambulanţele la Spitalul Universitar de Urgenţă, a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.
![Imaginea articolului Cinci persoane rănite uşor, în urma unui accident din zona Pieţei Moghioroş](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/4798405/1/ambulanta-curata.jpg?width=560)
Două persoane rănite, în urma unui accident din zona Pieţei Moghioroş (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit lui Opriţa, în urma accidentului au fost răniţi uşor şoferul maşinii şi patru persoane aflate pe terasa din zona Pieţei Moghioroş.
Unul dintre aceştia a refuzat să meargă la spital, ceilalţi patru fiind preluaţi cu ambulanţele şi duşi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Iniţial, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a anunţat că în accident au fost rănite două persoane, cărora, după ce le-a fost acordat primul ajutor, au fost transportate la spital.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.30, şoferul unui BMW care circula pe Drumul Taberei, dinspre Valea Ialomiţei spre Piaţa Moghioroş, pierzând controlul volanului şi intrând cu maşina într-o terasă unde mai multe persoane se aflau la mese.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4798405&pid=1)