Managerii estimează scăderea numărului de angajaţi în construcţii şi servicii
Conform INS, în cadrul anchetei de conjunctură din luna decembrie 2020, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o scădere moderată a volumului producţiei (-13%). Dintre activităţile care vor înregistra cele mai mari scăderi se află cele de fabricare a altor produse din minerale nemetalice şi cele de tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor. De asemenea, se estimează o scădere moderată (-8%) a numărului de salariaţi. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată în următoarele trei luni (+6%).
Potrivit estimărilor, în activitatea de construcţii se vor înregistra în următoarele trei luni o scădere a volumului producţiei (-38%), o reducere a numărului de salariaţi (-19%) şi o stabilitate relativă a preţurilor.
„În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de scădere moderată a activităţii economice (sold conjunctural -11%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de
mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +2%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +9%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +13%)”, arată datele INS.
De asemenea, în sectorul serviciilor, cererea va înregistra scăderi în următoarele trei luni (-17%). „Dintre activităţile care vor înregistra scădere accentuată se numără cele ale hotelurilor şi ale altor facilităţi de cazare (sold conjunctural -57%) şi activităţile de jocuri de noroc şi pariuri (sold conjunctural -56%). În sectorul de servicii se estimează scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -6%)”, a transmis INS.
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de scădere moderată (-11%).