Un nou caz de dispariţie: Poliţiştii din Ilfov caută o fetiţă de 10 ani care a plecat de acasă şi nu s-a mai întors
Poliţia oraşului Popeşti Leordeni a fost sesizată de parinţii unei fetiţe de 10 ani, cu privire la faptul că aceasta a plecat în jurul orelor 11:00 de acasă şi nu s-a mai întors, informează Poliţia Ilfov.
„Poliţiştii din Popeşti Leordeni, sprijiniţi de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Rutier, crimnalişti şi jandarmi efectuează la acest moment activităţi specifice de căutare a minorei. De asemenea, este folosit şi câinele de urmă”, mai arată sursa citată.
Semnalmente: înălţime 120-130 , păr negru, lung până la nivelul umerilor, prins în coadă, ochi căprui.
La momentul dispariţiei, minora era îmbrăcată cu o bluză albă cu inscriptia „New York”, avea pantaloni negri şi era încălţată cu espadrile gri.
„Persoanele care pot oferi detalii despre persoana disparută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de poliţie”, mai spune Poliţia.