Cioabă despre manifestările din Bulgaria: O practică ce aminteşte de Holocaustul anilor ‘40

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă spune că a luat act "cu stupoare" de evenimentele din Bulgaria şi afirmă că nu poate fi de acord "cu manifestaţiile de stradă prin care se cere aproape exterminarea romilor", aceasta fiind "o practică ce aminteşte de Holocaustul anilor ‘40".

Urmărește
773 afișări
Imaginea articolului Cioabă despre manifestările din Bulgaria: O practică ce aminteşte de Holocaustul anilor ‘40

Cioabă despre manifestările din Bulgaria: O practică ce aminteşte de Holocaustul anilor ‘40 (Imagine: Silvana Armat/Mediafax Foto)

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă susţine, într-un comunicat de presă transmis vineri, că regretă evenimentele petrecute în ultimele zile în Bulgaria, că este de acord ca vinovaţii să fie pedepsiţi, dar nu poate fi de acord cu pedepsirea întregii etnii rome.

"Asistăm la o furie fără precedent a populaţiei din ţara vecină faţă de etnia romă de acolo. În fond această furie este ea justificată? Noi spunem că nu. În fond ce s-a întâmplat ? Nepotul unui lider al lumii interlope din Bulgaria, care întâmplător, repet, întâmplător este rom, a provocat un grav accident de circulaţie lovind cu maşina un tânăr de 19 ani care, din păcate, a murit. Regret moartea acelui tânăr nevinovat şi sunt de acord ca nepotul lui Kiril Raşkov să plătească pentru ce a făcut. Nu pot fi de acord însă cu manifestaţiile de stradă prin care se cere aproape exterminarea romilor. Cu aşa ceva nu putem fi de acord şi ni se pare că este o practică ce aminteşte de Holocaustul anilor 40", spune Cioabă.

Potrivit acestuia, în spatele acestor manifestări s-ar afla motive politice.

"Cine este, de fapt, în spatele a ceea ce se întâmplă în Bulgaria? Răspunsul este simplu de aflat dacă observăm că partidul naţionalist bulgar ATAKA a început în ultimele zile să distribuie o broşură intitulată «Infracţonalitatea romă - o ameninţare pentru stat», însoţită de documente de promovare a liderului acestui partid Volen Siderov, în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Broşura de 28 de pagini conţine, în principal, discursuri ale lui Siderov din 2006 şi până în prezent în care acesta insistă asupra romizării Bulgariei şi a infracţiunilor comise de membrii acestei etnii", susţine Cioabă.

El afirmă că nicăieri în lume infracţiunile nu sunt comise doar de către romi şi susţine că dacă în cazul accidentului din Bulgaria victima ar fi fost o persoană de etnie romă, iar vinovatul un cetăţean bulgar, romii nu şi-ar fi făcut singuri dreptate.

"Şi de ce dacă un rom este autorul unei infracţiuni, fie ea şi foarte gravă? Romii sunt pedepsiţi mai întâi de opinia publică şi abia mai apoi de către lege! Şi nu pot să nu fac o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat în familia mea în urmă cu trei ani. Mama a fost accidentată mortal de o maşină pe trecerea de pietoni. Au ieşit romii în stradă să ceară pedepsirea vinovatului? Nu. Mai mult decât atât nici până în ziua de azi şoferul care mi-a ucis mama nu a fost condamnat, iar eu încă mă judec cu el pentru cheltuielile de înmormântare pe care ar fi trebuit să mi le achite. Despre partea morală nici nu vreau să mai vorbesc. Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă situaţia era invers şi eu sau o rudă a mea am fi omorât cu maşina pe cineva? Probabil că erau şi aici manifestaţii de stradă la adresa romilor. Nu mi se pare drept să se întâmple aşa", adaugă Cioabă.

El se declară "îngrijorat" şi "revoltat" de ceea ce fac anumite partide extremiste şi naţionaliste din Europa şi chiar şi din România şi susţine că "rezolvarea problemelor pe care ţara noastră le are în Europa ţine de autorităţile statului, de cei care au acces la pârghiile legale".

Cioabă afirmă că, în calitate de lider al romilor, poate să le dea acestora sfaturi pentru a nu comite infracţiuni, dar nu are pârghiile legale pentru a-i obliga să îl asculte.

"Problemele pe care le au romii le pot rezolva Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, reprezentantul romilor în Parlament, dar nu eu. Eu pot să dau un sfat, dar nu este obligatoriu ca acel sfat să fie şi urmat de către romi. Iar eu nu am pârghiile legale să îi forţez să nu mai facă lucruri rele. Cerem autorităţilor ca toţi cei care comit acte antisociale, indiferent de etnia căreia îi aparţin, să fie traşi la răspundere potrivit legii", spune Cioabă.

Uciderea tânărului bulgar Anghel Petrov, care ar fi fost accidentat în mod deliberat de un microbuz condus de una dintre rudele liderului interlop Kiril Raşkov, a generat proteste masive ale bulgarilor din satul Katuniţa, care s-au extins rapid în toată ţara. Poliţia a arestat în total aproximativ 300 de persoane după două nopţi de manifestaţii.

Kiril Raşkov, implicat în numeroase activităţi criminale şi obscure, a fost arestat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici