- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ciobănescul german al soţilor Biden "nu mai este la Casa Albă"
Commander, ciobănescul german al soţilor Biden, care are o tendinţă iritantă de a muşca, "nu mai este la Casa Albă", a declarat o purtătoare de cuvânt a cuplului prezidenţial american, care a fost deja nevoit să se despartă de un câine din motive similare.
Ciobănescul german al soţilor Biden "nu mai este la Casa Albă"
"Commander nu se află în prezent la Casa Albe, în timp ce sunt evaluate deciziile care trebuie luate", a spus ea într-o scurtă declaraţie, potrivit AFP.
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi soţia sa, Jill Biden, "sunt foarte angajaţi în ceea ce priveşte siguranţa întregului personal al Casei Albe şi a celor care îi protejează în fiecare zi", a adăugat purtătoarea de cuvânt Elizabeth Alexander.
Commander, care tocmai se întorsese de la o sesiune de dresaj, a fost în atenţia presei miercuri, când Secret Service, serviciul de protecţie a VIP-urilor din cadrul guvernului american, a anunţat că unul dintre agenţii săi a fost muşcat luni seara. Joi, presa americană a relatat că ciobănescul german, care a sosit ca şi căţeluş cu familia Biden în 2021, a fost implicat în mai multe incidente decât s-a dezvăluit anterior. CNN şi Axios relatează că, pe lângă cele 11 incidente înregistrate până acum împotriva agenţilor Secret Service, câinele a atacat şi alţi membri ai personalului Casei Albe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Cuplul Biden anunţase deja în vară că îşi trimite câinele la un curs de dresaj, după ce presa a dezvăluit mai multe incidente în care câinele ar fi muşcat, inclusiv un caz în care victima a fost trimisă la spital.
Major, celălalt câine al soţilor Biden, a fost de asemenea trimis pentru scurt timp în 2021 în Delaware, fieful familiei preşedintelui, pentru un curs de dresaj, după ce a muşcat cel puţin un angajat al Casei Albe. La recomandarea specialiştilor, familia Biden a fost nevoită în cele din urmă să se despartă de el şi să-l încredinţeze unor prieteni care trăiesc "într-un mediu mai calm".
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO