Prima pagină » Social » Şase case distruse de incendiu în staţiunea vrânceană Soveja

Şase case distruse de incendiu în staţiunea vrânceană Soveja

Şase case au ars, duminică după-amiază, în staţiunea vrânceană Soveja, într-un incendiu izbucnit, în jurul orei 16.30, în satul Rucăreni, la doar câteva sute de metri de locul unde în 1998 au avut loc două incendii în care au ars în total 45 de case.
Şase case distruse de incendiu în staţiunea vrânceană Soveja
29 iul. 2007, 21:42, Social

Până la ora transmiterii acestei ştiri, incendiul fusese localizat, dar nu fusese încă stins. Pentru stingerea incendiului, pompierii vrânceni au intervenit cu zece autospeciale şi peste 70 de pompieri de la staţiile din Focşani, Panciu şi Adjud.

În afară de foc, pompierii s-au mai confruntat cu două probleme care le-a îngreunat intervenţia: lipsa apei şi vântul foarte puternic care a pus şi încă mai pune în pericol casele din zonă. Pentru a alimenta maşinile cu apă, pompierii au fost nevoiţi să meargă în albia răului Putna. La stingerea incendiului au participat şi localnicii care au încercat să stingă flăcările cu ajutorul găleţilor.

Primarul comunei Soveja, Costel Pleşa, a declarat că incendiul a izbucnit în jurul orei 16,30, cauza fiind, deocamdată, necunoscută.